Luciano Darderi şi Matheus Pucinelli De Almeida, performerii de până acum ai turneului. Ambii vor juca sâmbătă în semifinale

În semifinalele ATP Challenger “Concord Iaşi Open” 2022 s-au calificat doi capi de serie, un jucător necotat şi unul care promovase din calificări.

Semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului va începe la ora estimată 16.00, va fi:

Darderi şi Meligeni, ieri
Credit foto: Cristina Huţu / Creative Fortitude pentru “Concord Iaşi Open”

Luciano Darderi (Italia, 215) – Felipe Meligeni Rodrigues Alves (Brazilia, 169) [8], palmares direct: 0-0

Jucătorul italian l-a eliminat vineri pe favoritul principal, Jiri Lehecka (Cehia, 70) [1]: 4-6, 7-6(1), 6-4, după ce în optimi trecuse de Daribor Svrcina (172) [6].

Luciano Darderi (clasat pe cel mai bun loc al carierei, 20 de ani) joacă pentru prima oară la Iaşi.
S-a calificat aici în a doua semifinală a sezonului din circuitul intermediar. Are în palmares o singură finală, pierdută anul trecut la ATP Challenger São Paulo.

Jucătorul brazilian l-a eliminat vineri, în două seturi [rezultatele, în tabloul PDF de mai jos] pe Frederico Ferreira Silva (Portugalia, 284 ATP), cel care trecuse de Marius Copil în optimi şi îl eliminase pe deţinătorul titlului, Zdenek Kolar [3], în primul tur (R32).

Felipe Meligeni Rodrigues Alves (clasat pe cel mai bun loc al carierei, 24 de ani) joacă pentru a 3-a oară la Iaşi – semifinale, anul trecut, sferturi în 2020 – şi s-a calificat acum în a 3-a semifinală a sezonului.
Are în palmares un titlu ATP Challenger, la São Paulo 2020 şi o finală pierdută la Santiago de Chile 2021.

Semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului se va juca mai devreme – oră estimată de start 14.30 – şi va fi:

Pucinelli şi Andujar, ieri

Matheus Pucinelli De Almeida (Brazilia, 228) [Q] Pablo Andújar (Spania, 105) [2], palmares direct: 0-0

Jucătorul brazilian l-a eliminat în sferturi – după două seturi – pe Geoffrey Blancaneaux (Franţa, 166 ATP) [5], cel care îi scosese pe cei mai bine clasaţi jucători români în ierarhia ATP, Filip Jianu, în primul tur şi Nicholas Ionel, în optimi.

Pucinelli De Almeida (clasament maxim: 215 ATP / aprilie 2022, 21 de ani) joacă pentru prima dată la Iaşi, unde a obţinut până acum 5 victorii, primele două în calificări – şi va juca în a 3-a semifinală a carierei în circuitul intermediar, la primele două prezenţe, ambele în 2021, a pierdut în această fază.

Cel mai sonor nume de pe tablou, Pablo Andújar (clasament maxim: 32 ATP / iulie 2015, 36 de ani) a obţinut aici 3 victorii, toate în două seturi, fără să întâlnească vreun cap de serie.
Joacă pentru a doua oară la Iaşi – semifinale, în 2020 – şi în a doua semifinală a sezonului, prima la ATP Challenger Marbella.

Are un palmares 11-9 în finalele din circuitul intermediar.
În circuitul principal are în palmares 4 titluri ATP 250, ultimul cucerit la Marrakesh 2018, după 9 finale, două dintre acestea la Bucureşti, în 2010 şi 2011. De asemenea, a fost finalist la ATP 500 Barcelona 2015.

Marius Copil / Victor Cornea joacă sâmbătă în semifinale

Turneul poate fi urmărit live la această adresă

 

Ordinea de joc – 16.07 – ATP Challenger Iaşi 2022

Tabloul de Simplu – ATP Challenger Iaşi 2022

Tabloul de Dublu – ATP Challenger Iaşi 2022

Tabloul Calificărilor – ATP Challenger Iaşi 2022

TENISite.info este partener media oficial al
ATP Challenger “Concord Iaşi Open”

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.