Prezenţa masivă a gazdelor pe tabloul turneului ATP 250 “Córdoba Open”, care s-a disputat pe zgură – 10 jucători, dintre care 5 au fost capi de serie – a dat până la urmă roade, pentru că doi dintre ei s-au întâlnit în finală:
Credit foto: @cordobaopen
Sebastián Báez (47 ATP) [4] – Federico Coria (67) [6] 6-1, 3-6, 6-3 în 1h50′ [rezumatul video al partidei, mai jos]
Drumul lui Báez spre finală a fost unul uşor, în cele 3 partide câştigate – BYE în primul tur – a eliminat doi jucători care promovaseră din calificări şi unul invitat, clasaţi în ordine pe locurile 200, 212 şi 138 ATP [rezultatele, în tabloul PDF de mai jos].
Dar mai important este că jucătorul în vârstă de doar 22 de ani – împliniţi pe 28 decembrie – a cucerit aici al doilea titlu al carierei, cel dintâi la Estoril, după ce mai jucase finalele de la Santiago de Chile şi Båstad – toate 4 de categoria ATP 250, toate pe zgură, primele 3 în 2022 – şi se clasează astăzi pe locul 36 (maxim: 31 ATP / august 2022).
În schimb, învinsul lui din finală – fratele mai mic al mult mai titratului Guillermo – a trecut în semifinale de Albert Ramos-Viñolas (54) [3].
Federico – va împlini 31 de ani pe 9 martie – rămâne în continuare fără titlu, prima finală a carierei o pierdea la ATP 250 Båstad 2021 (tot pe zgură) şi a progresat astăzi pe cel mai bun loc al carierei, 49 ATP (maximul vechi: 52 ATP / aprilie 2022).
ATP - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate) |
|
@ Rotterdam 13 - 19 feb 2023 | |
"ABN AMRO World Tennis Tournament" ATP 500 Series - hard, sală 2.074.505 € / 2.224.460 € |
|
@ Delray Beach 13 - 19 feb 2023 | |
"Delray Beach Open" ATP 250 Series - hard, aer liber $ 642.735 / $ 718.245 |
|
@ Buenos Aires 13 - 19 feb 2023 | |
"Argentina Open" ATP 250 Series - zgură, aer liber $ 626.595 / $ 711.600 |