Carlos Alcaraz şi Lorenzo Musetti, din nou pe jumătăţi diferite ale tabloului. Va interveni Jannik Sinner, revenit după Wimbledon? Va ieşi Holger Rune din pasa neagră? Câteva date despre turneu. Distribuţia capilor de serie
Unul dintre cele trei turnee programate săptămâna aceasta în circuitul ATP – toate de categoria 250 – este “Plava Laguna Croatia Open Umag”, care se dispută pe zgură şi este dotat cu premii de 534.555 € şi o contribuţie financiară în valoare de 597.900 €.
Prima ediţie a turneului a fost cea din 1990, sub titulatura “Yugoslavia Open”, şi de atunci s-a disputat în fiecare an – excepţie, pandemicul 2020 – astfel că a ajuns la cea de-a 32-a ediţie.
Finalele celor de până acum, mai jos, cu Andrei Pavel vicecampion în 2007. Clasat pe locul 132, era învins în finală de Carlos Moya (20 ATP), care câştiga astfel al 5-lea titlu la Umag.
Anul acesta, este prezent deţinătorul titlului, Carlos Alcaraz.
Anul trecut, turneul s-a disputat cu o săptămână mai devreme, aşa că jucătorului spaniol i s-au scăzut deja cele 250 de puncte, după cum aflasem la momentul potrivit.
Astfel, de pe noul maxim al clasamentului – 5 ATP – el va ataca din nou locul 4, deţinut de Stefanos Tsitsipas, pe care îl poate depăşi cu o calificare în finală.
De asemenea, sunt prezenţi campionii din 2018, Marco Cecchinato – anul acesta a trebuit să treacă de calificări – şi cel din 2016, Fabio Fognini, care a fost deja eliminat [vezi mai jos. De asemenea, rezultatele de până acum, în tabloul PDF].
Musetti şi Alcaraz au călătorit împreună spre Umag,
după ce au jucat finala de la Hamburg
Aici, la sosire, pe aeroportul din Croaţia
Pe jumătatea superioară a tabloului, cap de serie 3 este Holger Rune, danezul aflându-se într-o scădere de formă accentuată, căci după ce s-a calificat în sferturile Roland Garros, a pierdut următoarele 6 meciuri, cu doar două seturi câştigate.
Pe jumătatea inferioară a tabloului cap de serie 8 este cel care îi strica la ATP 500 Hamburg lui Carlos Alcaraz recordul de invincibilitate în finale şi îi interzicea progresul pe locul 4 ATP, Lorenzo Musetti.
O completare la articolul de săptămâna trecută, italianul a devenit primul jucător născut în 2002, care câştigă un titlu ATP [Credit: @JeuSetMaths]:
Traseul spre reeditarea finalei de la Hamburg pare mai anevoios pentru italian, decât pentru spaniol, pentru că Musetti îl are pe sfertul lui pe argentinianul Sebastian Baez [4] – finalist acum două săptămâni la ATP 250 Båstad -, iar pe celălalt, pe compatriotul lui, Jannik Sinner [2], care joacă pentru prima dată aici, după ce se accidenta în sferturile Wimbledon.
Un cap de serie a fost deja eliminat în partida:
Daniel Elahi Galan (Columbia, 99) – Fabio Fognini (54) [7] 6-3, 5-7, 6-3 în 2h43′
Capii de serie au fost repartizaţi astfel pe tablou:
Jumătatea superioară
Sfertul 1: Alcaraz (5 ATP) [1], Altmaier (65) [6]
Sfertul 2: Rune (27) [3], Fognini (54) [7] Galan (99)
Jumătatea inferioară
Sfertul 3: Musetti (31) [8], Baez (32) [4]
Sfertul 4: Molcan (38) [5], Sinner (10) [2]
| 1990 | 6–3, 4–6, 6–4 | ||
| 1991 | 6–4, 6–4 | ||
| 1992 | 6–1, 4–6, 6–4 | ||
| 1993 | 7–5, 3–6, 6–3 | ||
| 1994 | 6–2, 6–4 | ||
| 1995 | 3–6, 7–6(7–5), 6–4 | ||
| 1996 | 6–0, 7–6(7–4) | ||
| 1997 | 6–3, 7–5 | ||
| 1998 | 6–3, 7–6(7–0) | ||
| 1999 | 6–2, 6–4 | ||
| 2000 | 7–6(7–1), 4–6, 6–3 | ||
| 2001 | 6–4, 3–6, 7–6(7–2) | ||
| 2002 | 6–2, 6–3 | ||
| 2003 | 6–4, 3–6, 7–5 | ||
| 2004 | 7–5, 6–3 | ||
| 2005 | 6–2, 4–6, 6–2 | ||
| 2006 | 6–6(1–3), retired | ||
| 2007 | 6–4, 6–2 | ||
| 2008 | 3–6, 6–4, 7–6(7–4) | ||
| 2009 | 6–3, 6–0 | ||
| 2010 | 6–4, 6–4 | ||
| 2011 | 6–4, 3–6, 6–3 | ||
| 2012 | 6–4, 6–2 | ||
| 2013 | 6–0, 6–3 | ||
| 2014 | 6–3, 6–4 | ||
| 2015 | 6–4, 6–1 | ||
| 2016 | 6–4, 6–1 | ||
| 2017 | 6–4, 6–2 | ||
| 2018 | 6–2, 7–6(7–4) | ||
| 2019 | 7–5, 7–5 | ||
| 2020 | Not held due to COVID-19 pandemic | ||
| 2021 | 6–2, 6–2 | ||
Credit Info: wikipedia.org
ATP - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate) |
|
| Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați | |
@ Washington DC 1 - 7 aug 2022 | |
| "Citi Open" ATP 500 - hard, aer liber $ 1.953.285 / $ 2.108.110 |
|
@ Los Cabos 1 - 6 aug 2022 | |
| "Abierto de Tenis Mifel" ATP 250 - hard, aer liber $ 822.110 / $ 920.625 |
|





