Imagini din timpul partidelor de astăzi
Credit Foto: atpcup.com & espntenis.com

Duminică în ziua a treia la “ATP Cup 2020” s-au disputat întâlnirile rundei a doua din Grupele C, D şi F.

De remarcat:

  • dramatismul din partida Germania – Grecia, unde forma slabă a lui Alexander Zverev a fost corectată până la urmă de coechipierii lui, dar doar după ce campionii de la Roland Garros 2019, Krawietz / Mies au salvat 6 mingi de întâlnire
  • Australia a câştigat a doua întâlnire fără să piardă vreo partidă şi este matematic calificată în sferturi, Millman înlocuindu-l cu succes pe Kyrgios, cu dureri la spate
  • Casper Ruud a câştigat din nou, acum victoria la Fognini fiind şi mai preţioasă, dar de data aceasta, dublul norvegian nu a mai creat surpriza
  • în schimb, învinşii lor din prima zi, dublul britanic J. Murray / Salisbury şi-a răscumpărat acel eşec şi a adus victoria pentru echipa lor, în faţa unei echipe mult mai puternice
  • Rusia a câştigat din nou, acum în faţa SUA
  • partida dintre jucătorii clasaţi pe locurile 423, respectiv 818 ATP din întâlnirea Bulgaria – Moldova a dat câştig de cauză celui mai bine clasat

Grupa F (Brisbane)

AUSTRALIA – CANADA 3-0

John Millman (48 ATP) – Félix Auger-Aliassime (21) 6-4, 6-2 în 1h41′

Alex de Minaur (18) – Denis Shapovalov (15) 6-7(6), 6-4, 6-2 în 3h

Chris Guccione (-) / John Peers (26 ATP la dublu) – Félix Auger-Aliassime (-) / Amil Shamasdin (138) 3-6, 7-6(3), [10-8] în 1h40′

GERMANIA – GRECIA 2-1

Jan-Lennard Struff (35) – Michail Pervolarakis (487) 6-4, 6-1 în 1h9′

Stefanos Tsitsipas (6) – Alexander Zverev (7) 6-1, 6-4 în 1h13′

Kevin Krawietz (9 ATP la dublu) / Andreas Mies (11) – Michail Pervolarakis (426) / Stefanos Tsitsipas (85) 3-6, 6-3, [17-15] în 1h38′, după ce în super tie-break, grecii au ratat o minge de întâlnire – la 9-8 – apoi nemţii una – la 10-9.  Au urmat alte 5 mingi de întâlnire consecutive ratate de greci, după care nemţii au convertit a doua oportunitate de a câştiga întâlnirea.

Australia are acum două victorii, Canada şi Germania, câte una, Grecia, niciuna.

Grupa D (Perth)

ITALIA – NORVEGIA 2-1

Stefano Travaglia (84) – Viktor Durasovic (33) 6-1, 6-1 în 56′

Casper Ruud (54) – Fabio Fognini (12) 6-2, 6-2 în 1h6′

Simone Bolelli (80 ATP la dublu) / Fabio Fognini (148) – Viktor Durasovic (696) / Casper Ruud (226) 6-3, 7-6(3) în 1h30′

RUSIA – SUA 2-1

Karen Khachanov (17) – Taylor Fritz (32 ATP) 3-6, 7-5, 6-1 în 1h51′, după ce rusul a avut şi în setul 2 un break în urmă la 2-3, pe care l-a recuperat imediat şi apoi a preluat iniţiativa.

Daniil Medvedev (5) – John Isner (19) 6-3, 6-1 în 1h

Austin Krajicek (42) / Rajeev Ram (24) – Karen Khachanov (86) / Daniil Medvedev (188) 6-3, 6-4 în 1h6′

Rusia are acum două victorii, Italia şi Norvegia, câte una, SUA, niciuna.

GRUPA C (Sydney)

BULGARIA – MOLDOVA 2-1

Dimitar Kuzmanov (423) – Alexander Cozbinov (818) 6-1, 7-5, în 1h23′

Grigor Dimitrov (20) – Radu Albot (46) 6-2, 6-3 în 1h23′

Radu Albot (101 ATP la dublu) / Alexander Cozbinov (388) – Grigor Dimitrov (-) / Alexander Lazarov (477) 6-4, 7-6(4) în 1h28′

MAREA BRITANIE – BELGIA 2-1

Steve Darcis (157 ATP) – Cameron Norrie (53) 6-2, 6-4 în 1h12′

Daniel Evans (42) – David Goffin (11) 6-4, 6-4 în 1h48′

Jamie Murray (23 ATP la dublu) / Joe Salisbury (22) – Sander Gille (47 ATP la dublu) / Joran Vliegen (39) 6-3, 7-6(7)

Bulgaria are acum două victorii, Marea Britanie şi Belgia, câte una, Moldova, niciuna.

Tablourile turneelor ATP (neactualizate încă după ziua a 3-a la ATP Cup)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.