Yibing Wu salvează patru mingi de meci şi aduce Chinei primul titlu în circuitul principal. L-a învins pe John Isner după trei tie-break-uri
John Isner bifase al 500-lea tie-break câştigat în carieră – record absolut în circuit – în sferturile de finală ale ATP 250 “Dallas Open”.
Pe al 501-lea l-a câştigat în semifinale şi pe al 502-lea în primul set al finalei. Dar aici s-a oprit – deocamdată – numărătoarea, pentru că le-a pierdut pe următoarele două.
Credit Foto: @dalopentennis, @atp
Autorul acestei performanţe – din multe puncte de vedere, dar şi dacă ţinem cont că americanul locuieşte la Dallas – este Yibing Wu, a cărui carieră o parcurgeam ieri.
Să ne reamintim totuşi că fostul lider în clasamentului combinat al juniorilor a venit aici cu doar 3 victorii pe tablourile principale din circuitul GS / ATP: una la ATP Masters 1000 Shanghai 2018 şi două la US Open 2022.
El a adus astfel Chinei primul titlu ATP din Era Open. Şi finala fusese prima pentru ţara lui, iar Wu se calificase în ultima fază a turneului, după cea dintâi victorie a carierei în faţa unui adversar clasat în top 10 ATP (cel mai bine din SUA), de asemenea, o premieră pentru China.
Mai mult, în finala de duminică jucătorul chinez a salvat 4 mingi de titlu:
Yibing Wu (97 ATP) – John Isner (39) [5] 6-7(4), 7-6(3), 7-6(12) în 2h58′, după o partidă – aţi ghicit bine – fără break-uri, în care jucătorul chinez a trecut de barajul celor 44 de aşi (!) ai adversarului – el, doar 7 – şi a avut două şanse de a câştiga la retur, ambele în primul set. Cu cea de-a doua – la 6-5 – l-ar fi putut câştiga.
Aşa a fost la un pas de a plăti acea ratare în al doilea, atunci când a trebuit să anuleze prima minge de break a lui Isner din partidă care, venită acum la 5-6, a fost şi minge de titlu.
În decisiv, singurele oportunităţi de a câştiga la retur au fost ale americanului, la 4-4. Pentru ca în tie-break, dramatismul să ajungă la apogeu. Isner a deschis seria mingilor de titlu, la 6-5 şi a mai ratat alte două la 8-7 şi 10-9. Wu a intrat în această alternanţă cu prima ratată la 7-6, a doua, la 9-8, a treia la 11-10. Iar după încă o încercare eşuată, la 12-11, a convertit-o pe a 5-a [rezumatul video al finalei, mai jos].
Cu cei 44 de aşi serviţi, Isner se clasează pe locul 2 ex-aequo, în partidele încheiate în două seturi, din 1991 încoace [Credit @JeuSetMaths]:
El a fost – la 37 de ani şi 10 luni – cel mai vârstnic finalist, de la Roger Federer – 38 de ani şi două luni la ATP 500 Basel 2019 – încoace.
Urmare a celor 249 de puncte ATP nete acumulate, Yibing Wu se clasează astăzi pe locul 58 ATP – evident, cel mai bun al carierei – după un progres de 39 de poziţii, iar Isner a urcat doar cu două, pe locul 37.
Campioni în proba de dublu au devenit favoriţii principali, Jamie Murray (Marea Britanie, 34) / Michael Venus (Noua Zeelandă, 16) [1].
Jamie are acum 28 de titluri în palmares şi Michael, 19. Acesta este primul al colaborării lor, dar la începutul anului jucau împreună finala ATP 250 Adelaide 1.
Punctele, premiile financiare şi rezultatele din proba de dublu, în tablourile PDF:
ATP - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate) |
|
@ Rotterdam 13 - 19 feb 2023 | |
"ABN AMRO World Tennis Tournament" ATP 500 Series - hard, sală 2.074.505 € / 2.224.460 € |
|
@ Delray Beach 13 - 19 feb 2023 | |
"Delray Beach Open" ATP 250 Series - hard, aer liber $ 642.735 / $ 718.245 |
|
@ Buenos Aires 13 - 19 feb 2023 | |
"Argentina Open" ATP 250 Series - zgură, aer liber $ 626.595 / $ 711.600 |
Galerie videoclipuri (2). Rezumatul finalei şi un fragament din discursul campionului de acceptare a trofeului:
“I made history here for my country.”
The first Chinese man to ever claim an ATP title expresses gratitude to his team 👍 pic.twitter.com/Nfky6dGn1T
— Tennis TV (@TennisTV) February 12, 2023