Roger Federer a câştigat astăzi al 100-lea titlu al carierei!

Pe categorii de turnee acestea au fost obţinute astfel:

  • 20 de Mare Şlem
  • 6 Turnee Finale ATP
  • 27 ATP Masters 1000
  • 22 ATP 500 Series
  • 25 ATP 250 Series

În finala ATP 500 Series “Dubai Duty Free Tennis Championships”, Roger Federer a fost mai bun decât viitorul membru al top 10 ATP, Stefanos Tsitsipas, care chiar dacă a părut obosit la începutul partidei, după partida grea din semifinale, şi-a revenit ulterior, opunând  o rezistenţă semnificativă.
Dar Roger a jucat şi mai bine decât în semifinale – acestea două au fost cele mai bune partide ale lui de aici – a emanat aceeaşi siguranţă şi a forţat – cu succes – exact atunci când a trebuit.

Roger Federer (Elveţia, 7) [2] – Stefanos Tsitsipas (Grecia, 11) [5] 6-4, 6-4

Partida a durat 1h9′.
Federer a început partida cu un break pe care Tsitsipas nu a reuşit să-l recupereze până la sfârşitul setului, singurele ocazii pe care şi le-a creat fiind cele două din ultimul joc, după ce salvase 3 mingi de set de la 0-40. Roger i-a interzis însă egalarea.
În setul 2, nu au fost evenimente deosebite – fiecare jucător şi-a câştigat categoric serviciul – până la 4-4, când elveţianul a reuşit break-ul. În jocul următor, nu a mai oferit emoţiile din primul set, câştigând la zero.

Roger Federer a câştigat pentru a 8-a oară titlul la Dubai, după victoriile de turneu din 2003-2005, 2007, 2012 şi 2014-2015.

Campionul va fi recompensat cu un premiu financiar în valoare de 565.635 USD, iar finalistul cu 283.880 USD.

*

În finala de dublu:

Rajeev Ram (SUA, 21) / Joe Salisbury (Marea Britanie, 23) [4] – Ben McLachlan (Japonia, 27) / Jan-Lennard Struff (Germania, 31) 7-6(4), 6-3 în 1h24′

Ram / Salisbury au câştigat primul titlu împreună, după ce pierduseră finala 250 Series Brisbane anul acesta. Acum Ram are 18 titluri la dublu şi Salisbury, 3.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.