După ce Andrey Rublev se califica mai devreme în finala ATP 500 Series “Erste Bank Open”, de pe jumătatea inferioară a tabloului, semifinala de pe jumătatea superioară s-a încheiat cu rezultatul:

Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

Două Slideshow-uri a câte 5 imagini din timpul partidei
Videoclip cu rezumatele semifinalelor, la sfârşitul ştirii

Lorenzo Sonego (42 ATP) [LL] – Daniel Evans (33) [SE] 6-3, 6-4

Partida a durat 1h20′.
Un singur break, în primul set, cel al italianului din jocul 2, pe care şi l-a apărat fără nici cea mai mică problemă, căci a pierdut doar 4 puncte în cele 5 jocuri de serviciu.
Setul doi a început mai animat cu 3 break-uri consecutive, în urma cărora Lorenzo a rămas într-un avantaj – 2-1 –  pe care şi l-a apărat din nou până la sfârşit, cu deosebirea că acum a avut de apărat o minge de break a jucătorului britanic în jocul 8. 

Sonego a etalat – la adăpostul unui serviciu excelent – acelaşi joc precis, sigur, clar, tehnic, din meciul de ieri, impresionând din nou atât prin inteligenţa cu care a jucat fiecare punct, cât şi cu aplicarea în teren a planului de joc.
O confirmare reconfortantă, venită din partea lui Lorenzo, a impresionantei victorii pe care a obţinut-o în faţa liderului ATP.

Lorenzo Sonego s-a calificat în a doua finală a carierei, pe prima o câştiga anul trecut la ATP 250 Series Antalya, pe iarbă, după ce salva o minge de meci în finală.

Datorită celor 290 de puncte nete acumulate, el îşi va îmbunătăţi încă o dată la acest turneu, maximul clasamentului, fiind acum sigur de locul 32.

Finala:

Lorenzo Sonego (42 ATP) [LL]Andrey Rublev (8 ATP) [5] 

Palmares direct: 0-1

Rublev a câştigat în optimile de finală ale ATP Challenger Cortina 2016 (zgură): 6-3, 7-5

se va disputa duminică şi va începe cel mai devreme la ora 15.00:

Ordinea de joc – 01.11 – ATP Viena 2020

@ Linz
9 nov - 15 nov 2020
"Upper Austria Ladies Linz"
WTA International - hard, sală
202.250 USD
Cronicile turneului

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.