Félix Auger-Aliassime a câştigat al doilea titlu al carierei şi a revenit în top 10 ATP. De asemenea, se clasează acum pe un loc calificabil pentru ATP Finals. Veteranii Mahut / Roger-Vasselin, campioni la dublu
Greu, dar Félix Auger-Aliassime începe să adune titluri.
Ieri l-a câştigat pe al doilea al carierei – după a 11-a finală jucată în circuitul principal – la ATP 250 “UniCredit Firenze Open”, care a primit licenţă – la fel ca celălalt turneu al săptămânii trecute – doar pentru un an, s-a disputat la Florenţa, pe hard indoor, şi a fost dotat cu premii în valoare de 612.000 €.
Félix Auger-Aliassime (13 ATP) a fost cap de serie 1 aici, nu a pierdut decât un set – în primul meci din cele 4 disputate (BYE în primul tur) – iar în finală a întâlnit un adversar care era prezent pentru prima dată în ultimul meci al unui turneu ATP, J. J. Wolf (75) [rezumatul video al finalei, mai jos].
Jucătorul canadian (22 de ani împliniţi pe 8 august) câştigase primul titlu al carierei tot anul acesta, în luna februarie, tot pe hard indoor, la WTA 500 Rotterdam, iar astăzi a revenit în top 10 ATP, pe ultimul loc al intervalului (clasament maxim: 8 ATP / 22 august 2022).
În clasamentul sezonului, ATP Race to Turin se clasează pe locul 7 – l-a depăşit pe Taylor Fritz, în faţa căruia are acum un avans de 180 de puncte – ultimul care aduce calificarea la ATP Finals, Torino, 13-20 noiembrie. După cum ştim, Novak Djokovic – acum pe locul 10 în această ierarhie este deja calificat la Turneul Final, în calitate de campion la un turneu de Grand Slam şi membru al top 20 la sfârşitul sezonului.
Jeffrey John Wolf (va împlini 24 de ani pe 21 decembrie) a progresat astăzi pe cel mai bun loc al carierei, 56 ATP (maximul vechi: 72 ATP / 12 septembrie 2022). În circuitul intermediar a câştigat 5 titluri între 2019 şi 2021.
Campioană în proba de dublu a devenit echipa franceză Nicolas Mahut (23 ATP la dublu) / Édouard Roger-Vasselin (44) [rezultatele în tabloul PDF de mai jos].
În drumul spre titlu, campionii i-au eliminat pe capii de serie 1 – Wesley Koolhof / Neal Skupski – în primul tur – și 3 – Ivan Dodig / Austin Krajicek – în finală.
Acesta este al 8-lea titlu pe care l-au câștigat împreună în circuitul principal. De asemenea au fost vicecampioni la Wimbledon 2019.
Separat, Nicolas Mahut (40 de ani) are acum 36 de titluri în palmares, dintre care 5 de Grand Slam, 7 – ATP Masters 1000 şi 2 la Turneul Final ATP (toate / Pierre Hugues-Herbert).
Édouard Roger-Vasselin (38 de ani) a devenit de 23 de ori campion, inclusiv la Roland Garros 2014 (/ Julien Benneteau).
ATP - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate) |
|
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați | |
@ Antwerpen 17 - 23 oct 2022 | |
"European Open" ATP 250 Series - hard, sală 648.130 € / 725.540 € |
|
@ Stockholm 17 - 23 oct 2022 | |
"Stockholm Open" ATP 250 - hard, sală € 648.130 / € 725.540 |
|
@ Napoli 17 - 23 oct 2022 | |
"Tennis Napoli Cup" ATP 250 - hard, aer liber $ 612.000 / $ 612.000 |
|
@ Gijon 10 - 16 oct 2022 | |
"Gijon Open" ATP 250 - hard, sală $612.000 / $675.345 |
|
@ Florența 10 - 16 oct 2022 | |
"UniCredit Firenze Open" ATP 250 - hard, sală $612.000 / $612.000 |