Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer au obţinut astăzi a doua victorie la ATP 500 Series “Hamburg European Open” şi s-au calificat în semifinalele turneului:

Jean-Julien Rojer (22 ATP la dublu) / Horia Tecău (21) – Nicolas Mahut (4) / Fabrice Martin (23) (ambii Franţa) 6-3, 7-5

Partida a durat 1h16′.
Un break în jocul 2 le-a fost suficient lui Horia şi Jean-Julien ca să câştige primul set.
Pe al doilea nu l-au început aşa de bine, fiind conduşi până la 2-4, din cauza break-ului pe care echipa franceză l-a reuşit tot în jocul 2. Echipa româno-olandeză l-a recuperat în al 7-lea, apoi s-a mers repede până la 5-5, când încă un joc câştigat la primire a pecetluit astfel soarta partidei.

Horia şi Jean-Julien acumulează câte 180 de puncte ATP pentru calificarea în semifinale şi un premiu financiar comun în valoare de 19.150 €.

Următorii lor adversari vor fi decişi în partida Lukasz Kubot (Polonia, 8) / Marcelo Melo (Brazilia, 8) [3] – John Peers (Australia, 28) / Michael Venus (Noua Zeelandă, 13), care va începe puţin mai târziu.

18 - 24 ian 2021
Săptămâna aceasta nu se desfășoară nici un turneu

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.