Novak Djokovic s-a calificat pentru a 10-a oară în finala turneului ATP Masters 1000 “Internazionali BNL d’Italia”: de 4 ori a câştigat titlul – 2008, 2011, 2014 şi 2015 şi de 5 ori a pierdut, 2009, 2012, 2016, 2017 şi 2019.
El are acum un palmares victorii – înfrângeri în 2020: 30-1, a doua cea mai bună serie după începutul perfect de sezon 2011 – 31-0 – când stabilea şi recordul de partide câştigate la rând, 43.

Astăzi, în semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului:

Embed from Getty Images

Novak Djokovic (1) [1] – Casper Ruud (34) 7-5, 6-4

Partida a durat 2h11′.
În primul set, Nole a fost condus din jocul 3 – break Ruud – până în al 10-lea, când la 4-5 a salvat două mingi de set şi a reuşit rebreak-ul, ca apoi să închidă setul cu încă un game câştigat la primire.
În setul 2 i-a fost suficient break-ul din jocul 6, dar lucrurile au fost mai agitate decât atât. La 1-0 a ratat el două mingi de break, la 1-1 a ratat Casper, patru. La sfârşitul acelui joc Nole a avut o izbucnire, un urlet ce a cutremurat tribunele [videoclip, la sfârşitul ştirii, de citit şi traducerea autorului postării], prin care a mai descărcat probabil din energia negativă pe care o dezvoltă – s-a contrazis şi cu arbitrul – de la evenimentele petrecute la US Open şi care îi afectează într-o bună măsură şi jocul.
Dar el a mai trecut de-a lungul carierei prin momente complicate şi de-acum e clar că singurele leacuri nu sunt nici dietele, nici guru personal, ci victoriile.
Aşa că şi-a adăugat-o şi pe aceasta, după ce a ratat două mingi de meci pe serviciul jucătorului norvegian – 5-2 – a închis partida pe al său, în jocul următor, iar la sfârşitul partidei era mulţumit comentând doar legat de vântul care l-a deranjat în primul set şi lăudându-şi, bineînţeles, adversarul pentru meciul bun pe care l-a făcut.

Embed from Getty Images

Novak Djokovic (33 de ani, lider ATP timp de 287 de săptămâni, în 5 serii, prima dată pe 4 iulie 2011) va juca în a 115-a finală a carierei – palmares: 80-34 (60-19 pe hard, 14-11 pe zgură, 6-4 pe iarbă), a 4-a din 2020, după cele câştigate la Australian Open, 500 Series Dubai şi “Western & Southern Open”:

  • 26 de Mare Şlem: 17-9
  • 7 Turnee Finale ATP: 5-2
  • 52 Masters 1000: este singur acum în fruntea ierarhiei finalelor – Rafa are 51 – şi încă la egalitate cu jucătorul spaniol în ce priveşte titlurile câştigate: 35. A pierdut 16 finale.
  • 17 ATP 500 Series: 14-3
  • 13 ATP 250 Series: 9-4

Adversar în finală îi va fi învingătorul din semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului, Denis Shapovalov (14) [12]Diego Schwartzman (15 ATP) [8], care va începe cel mai devreme la ora 20.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.