Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
Embed from Getty Images

Galerie videoclipuri (3)
Auger-Aliassime, Isner şi Federer, în timpul partidelor de ieri

Ieri s-au disputat 3 partide în proba de simplu la ATP Masters 1000 “Miami Open presented by Itaú”: sferturile de finală de pe jumătatea superioară a tabloului şi optimea de finală restantă de pe jumătatea inferioară.

Canadianul în vârstă de 18 ani, Félix Auger-Aliassime – este născut pe 8 august, la fel ca Roger Federer – a continuat să uimească şi a câştigat a 7-a partidă la rând – primele două în calificări:

Félix Auger-Aliassime (Canada, 57 ATP) [Q] – Borna Coric (Croaţia, 13) [11] 7-6(3), 6-2 în 1h48′

cei doi nu se mai întâlniseră până acum, canadianul disputând primul sfert de finală la un turneu Masters 1000, iar croatul pe al 6-lea.

Auger-Aliassime a devenit astfel:

  •  al 3-lea cel mai tânăr jucător – la Miami, cel mai tânăr – calificat în semifinalele unui turneu Masters 1000.
  •  la 24-lea jucător – al doilea la Miami – care se califică în semifinale, promovat din calificări, la un turneu Masters 1000:

Credit Info: Twitter @Luca Beck

Ascensiunea lui Félix în acest sezon a început în circuitul sud-american,  cu finala de la 500 Series Rio de Janeiro, urmată de sferturi de finală la 250 Series Sao Paulo şi tur 3 (R32) la Masters 1000 Indian Wells – după prima victorie la un jucător din top 10 ATP – astfel dacă a început sezonul pe locul 108 ATP, acum este deja sigur de poziţia 33.

În semifinale, el îl va avea ca adversar – pentru prima dată în carieră – pe John Isner, care a câştigat 7 din cele 8 seturi disputat până acum, în tie-break (al 8-lea în prelungiri: 7-5).

În sferturi:

John Isner (SUA, 9) [8] – Roberto Bautista Agut (Spania, 25) [22] 7-6(1), 7-6(5) în 1h45′, după o partidă lipsită de break-uri în faţa celui ce-l eliminase pe Novak Djokovic.

John Isnerdeţinătorul titlului – a jucat în cel de-al 16-lea sfert de finală Masters 1000 şi Bautista Agut, în al 4-lea

*

Astăzi se vor disputa sferturile de finală de pe jumătatea inferioară a tabloului, unde a sosit şi Roger Federer, care s-a apropiat de nivelul lui cel mai bun în optimea de finală, ce rămăsese restantă:

Roger Federer (Elveţia, 5) [4] – Daniil Medvedev (Rusia, 15) [13] 6-4, 6-2 în 1h1′

Elveţianul a trecut printr-un singur moment mai greu, când a servit pentru prima manşă la 5-4 şi a avut nevoie de 5 puncte câştigate la rând pentru a reveni de la 0-40 şi a câştiga setul.

El s-a calificat în al 84-lea sfert de finală al carierei la un turneu Masters 1000, în timp ce adversarul lui de astăzi va juca în al 14-lea.

Partida

Kevin Anderson (Africa de Sud, 7) [6] Roger Federer (Elveţia, 5) [4]

Palmares direct: 1-5

va începe nu mai devreme de ora 1.00 AM – înaintea partidei Simonei – iar celălalt sfert de finală:

Denis Shapovalov (Canada, 23) [20]Frances Tiafoe (SUA, 34) [28]

Palmares direct: 1-1

Prezenţe în sferturi de finală Masters 1000: 3-1

nu mai devreme de ora 21.00.

Ordinea de joc – 28.03 – ATP / WTA Miami Open 2019

Tablourile turneelor ATP

*

Galerie videoclipuri (3)
Rezumatul zilei; Cele mai spectaculoase puncte; Félix arată ce poate



LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.