În sfârşit, ATP începe să reformeze circuitul.

Astfel, începând cu 2023, trei turnee Masters 1000 se vor disputa pe durata a două săptămâni, de fapt, 12 zile – Madrid (anul acesta, doar turneul WTA a început marţi), Roma şi Shanghai – acestea urmând să aibă tablouri de 96 de jucători, la fel cum au Indian Wells şi Miami.
Din 2025, alte două turnee Masters 1000 vor trece la acest format – Cincinnati şi Openul Canadei, care se dispută alternativ la Montréal şi Toronto – astfel că doar pentru Paris şi Monte Carlo nu s-a anunţat până acum nicio modificare şi deocamdată, se vor disputa tot pe durata unei săptămâni.

De asemenea, au fost operate mai multe modificări ale datelor de disputare ale turneelor, dar foarte importantă este decizia luată în legătură cu redistribuirea mai bună a profitului turneelor cu jucătorii, una din temele predilecte ale PPTA, organizaţia dizidentă condusă de Novak Djokovic.
Astfel, turneele Masters 1000 vor împărţi o parte din profit cu jucătorii şi turneele ATP 500 şi 250, via ATP Media, firma de vânzări, producţie şi distribuţie a organizaţiei tenisului masculin.
De asemenea, premiile financiare ale turneelor Masters vor creşte în fiecare an, în perioada 2023 – 2053, cu 2,5%, indiferent dacă turneele sunt pe profit sau pe pierdere.

Calendarul ATP [şi în format PDF]

[Suport Info: Cristopher Clarey / nytimes.com,
foto Copertă: Andrea Gaudenzi CEO al ATP]

Altfel, au fost publicate premiile financiare care vor fi acordate la Wimbledon 2022 (unde nu vor fi acordate puncte ATP şi WTA) – care sunt în creştere, per total – 40.350.000 £ – cu 11,1% faţă de ediţia trecută a turneului şi cu 5,4% faţă de cea din 2019, ultima disputată cu tribune pline:

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.