În următoarele două săptămâni se va disputa al 4-lea turneu ATP Masters 1000 al sezonului – primele trei: Indian Wells, Miami (hard) şi Monte Carlo (zgură) – “Mutua Madrid Open”.
Turneul se dispută pe zgură şi este dotat cu premii în valoare de 7.705.780 € şi o contribuţie financiară totală de 8.796.536 €.
Ediţia a 21-a a turneului – între 2002 şi 2008 se disputa pe hard, la sfârşitul sezonului, în Madrid Arena; din 2009, atunci când a fost preluat de Ion Ţiriac (proprietar, până în 2021) la Caja Mágica – va fi prima care se va întinde pe durata a două săptămâni şi cea dintâi cu un tablou format din 96 de jucători (până acum, 48).
Anul acesta sunt prezenţi deţinătorul titlului – Carlos Alcaraz -, dar şi campionii din 2018, 2021 – Alexander Zverev şi 2008, 2015, Andy Murray.
Lipsesc Rafael Nadal – 5 titluri aici – şi Novak Djokovic – 3 titluri – accidentaţi.
Finalele ediţiilor de până acum, la sfârşitul articolului.
Pe lista absenţilor, din acelaşi motiv, s-au adăugat în ultimele zile numele italienilor Jannik Sinner şi Matteo Berrettini.
Partidele de pe tabloul principal vor începe miercuri [programul turneului].
Deţinătorul titlului, alături de directorul turneului – Feliciano López – şi primarul Madridului, José Luis Martínez-Almeida, ieri şi noul trofeu, în foto 3, alături de cele vechi
Credit Foto: @mutuamadridopen
Carlos Alcaraz nu poate reveni pe locul 1 la sfârşitul turneului, chiar dacă îl câştigă şi îşi apără cele 1000 de puncte dobândite anul trecut, chiar dacă Novak Djokovic va pierde 360 de puncte corespunzătoare semifinalei din 2022. Jucătorul spaniol se poate apropia în cel mai bun caz la 5 puncte de cel sârb [clasamentul live oficial].
Repartiţia capilor de serie pe tablou [clasamentul de săptămâna aceasta]:
Primii 8 capi de serie. Credit Foto: @atp
Jumătatea superioară
Sfertul 1
Optimea 1: Alcaraz (2 ATP) [1], Dimitrov (32) [26], Korda (28) [22], Zverev (16) [13]
Optimea 2: Khachanov (12) [10], Bautista Agut (27) [20], Nishioka (25) [28], Rublev (6) [5]
Sfertul 2
Optimea 1: Ruud (4) [3], Griekspoor (36) [30], Carreño Busta (22) [18], Musetti (18) [15]
Optimea 2: Hurkacz (15) [12], Coric (20) [17], Davidovich Fokina (35) [29], Rune (7) [6]
Jumătatea inferioară
Sfertul 3
Optimea 1: Auger-Aliassime (9) [7], Shelton (38) [32], Cerúndolo (30) [24], Tiafoe (11) [9]
Optimea 2: Tommy Paul (17) [14], Evans (24) [19], Baez (31) [25], Tsitsipas (5) [4]
Sfertul 4
Optimea 1: Fritz (10) [8], Kecmanovic (33) [27], Shapovalov (27) [21], Norrie (13) [11]
Optimea 2: De Minaur (19) [16], Van De Zandschulp (29) [23], Lehecka (37) [31], Medvedev (3) [2]
Ordinea de joc ATP / WTA Madrid 2023
ATP - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate) |
|
@ Roma 10 - 21 mai 2023 | |
"Internazionali BNL d'Italia" ATP Masters 1000 - zgură, aer liber 7.705.780 € / 8.637.966 € |
2002 | Andre Agassi | Jiří Novák | (walkover) |
2003 | Juan Carlos Ferrero | Nicolás Massú | 6–3, 6–4, 6–3 |
2004 | Marat Safin | David Nalbandian | 6–2, 6–4, 6–3 |
2005 | Rafael Nadal | Ivan Ljubičić | 3–6, 2–6, 6–3, 6–4, 7–6(7–3) |
2006 | Roger Federer | Fernando González | 7–5, 6–1, 6–0 |
2007 | David Nalbandian | Roger Federer | 1–6, 6–3, 6–3 |
2008 | Andy Murray | Gilles Simon | 6–4, 7–6(8–6) |
2009[a] | Roger Federer (2) | Rafael Nadal | 6–4, 6–4 |
2010 | Rafael Nadal (2) | Roger Federer | 6–4, 7–6(7–5) |
2011 | Novak Djokovic | Rafael Nadal | 7–5, 6–4 |
2012 | Roger Federer (3) | Tomáš Berdych | 3–6, 7–5, 7–5 |
2013 | Rafael Nadal (3) | Stanislas Wawrinka | 6–2, 6–4 |
2014 | Rafael Nadal (4) | Kei Nishikori | 2–6, 6–4, 3–0 (ret.) |
2015 | Andy Murray (2) | Rafael Nadal | 6–3, 6–2 |
2016 | Novak Djokovic (2) | Andy Murray | 6–2, 3–6, 6–3 |
2017 | Rafael Nadal (5) | Dominic Thiem | 7–6(10–8), 6–4 |
2018 | Alexander Zverev | Dominic Thiem | 6–4, 6–4 |
2019 | Novak Djokovic (3) | Stefanos Tsitsipas | 6–3, 6–4 |
2020 | Cancelled due to the COVID-19 pandemic in Spain | ||
2021 | Alexander Zverev (2) | Matteo Berrettini | 6–7(8–10), 6–4, 6–3 |
2022 | Carlos Alcaraz | Alexander Zverev | 6–3, 6–1 |
Credit Info tabel: wikipedia.org