Alejandro Davidovich Fokina (clasament maxim: 32 ATP / august 2021, 22 de ani) a obţinut astăzi la ATP Masters 1000 Monte Carlo 2022 cea mai importantă victorie a carierei, l-a eliminat pe liderul ierarhiei ATP, Novak Djokovic.
Imagini din timpul partidei
Aceasta este de-abia a doua victorie a lui în faţa unui jucător din top 10 ATP, prima la Matteo Berrettini (10), tot aici, anul trecut, tot în turul 2.
Novak Djokovic a jucat aici prima partidă pe zgură, după ce câştiga Roland Garros 2021 şi avea 11 victorii consecutive pe această suprafaţă, cu titlul la ATP 250 Belgrad 2021 cucerit înaintea celui de Grand Slam.
E drept că anul acesta el nu a jucat decât 3 meciuri – la ATP 500 Dubai – şi că se aşteapta la o reluare lentă. Într-un interviu acordat Reuters acum câteva zile spunea:
Sunt conştient că începutul săptămânii nu mă va găsi la cel mai înalt nivel, aşa că îmi voi testa capacitatea, îmi voi dezvolta jocul.
Dar adversarul pe care l-a înfruntat astăzi, deşi îşi atinsese punctul culminant al carierei la juniori cu titlul de la Wimbledon 2017, a obţinut cele mai bune rezultate la seniori pe zgură: primele victorii şi prima semifinală a carierei în circuitul principal la ATP 250 Estoril 2019 şi, mai târziu, un sezon 2021 bun pe acestă suprafaţă: început cu cel mai bun rezultat la un turneu Masters 1000 – sferturi, aici, la Monte Carlo – continuat cu a doua semifinală a carierei în circuitul principal – la ATP 250 Estoril -, cu optimi – după calificări – la Masters 1000 Roma – şi încheiat cu primul sfert de finală reuşit la un turneu major, Roland Garros.
Iar astăzi în partida din turul 2 (R32) a confirmat aceste rezultate.
O risipă de efort fenomenală, datorită căreia a reuşit să anihileze majoritatea drop shot-urilor cu care a încercat să-l destabilizeze Nole. O mobilitate în teren ieşită din comun, a plonjat de mai multe ori, astfel că la un moment dat echipamentul lui alb avea aceeaşi culoare cu zgura. Dar mai ales o ştiinţă a jocului uimitoare: nu i-a deschis unghiuri adversarului, dar şi le-a exploatat pe ale lui cu o tehnică de invidiat. În plus, a profitat de evidenta slăbiciune fizică a lui Nole şi a lungit schimburile atât cât a fost nevoie ca să-i macine forţele.
Şi psihic a stat bine jucătorul spaniol, care şi-a revenit uşor, după deznodământul nefavorabil din setul al doilea:
Alejandro Davidovich Fokina (46) – Novak Djokovic (1) [1] 6-3, 6-7(5), 6-1
Partida a durat 2h54′.
Jucătorul spaniol a început partida în forţă, 4-1 cu două break-uri înainte, un singur punct pierdut la serviciu. Apoi Djokovic a recuperat unul din break-uri, dar nu şi-a putut susţine revenirea, el mai pierzându-şi o dată serviciul, în ultimul joc.
Setul al doilea a fost de departe cel mai reuşit, cu 6 break-uri şi a oferit un spectacol total.
Alejandro a avut în două rânduri un break în faţă, ultima dată pentru 4-2. Dar de acolo a urmat cea mai bună perioadă a meciului pentru Novak, care a câştigat următoarele 3 jocuri, inclusiv o serie de 10 puncte consecutive, astfel că la 5-4 a servit pentru set. Doar că Davidovich a mai reuşit un break şi la 6-5, 30 egal, a fost la două puncte de victorie. Situaţie care s-a repetat în tie-break, atunci când a condus cu 5-4, înainte ca Nole să câştige ultimele trei puncte.
Davidovich Fokina a început cu un break şi setul decisiv. La 2-1 a ratat trei şanse pentru a-l dubla, iar în jocul următor Djokovic a avut ultima oportunitate de a câştiga la retur. O dată, aceasta ratată, Alejandro s-a dus repede până la 5-1, unde numărul 1 ATP a încercat o ultimă rezistenţă – trei egalităţi şi o minge de meci salvată – dar devenise evident că nu mai avea putere.
Davidovich Fokina îl va întâlni în optimile de finală pe învingătorul din partida David Goffin (47) [WC] – Daniel Evans (27).
Mingea de meci:
Stunning the Monaco establishment 🤴
The moment @alexdavidovich1 secured the biggest win of his career against 2x #RolexMCMasters champ Djokovic! pic.twitter.com/fdXvA55g6o
— Tennis TV (@TennisTV) April 12, 2022
ATP - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate) |
|
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați | |
@ Monte Carlo 10 - 17 apr 2022 | |
"Rolex Monte-Carlo Masters" ATP Masters 1000 - zgură, aer liber 5.415.410 € / 5.802.475 € |