Partidele primului tur (R56) nu s-au încheiat la ATP Masters 1000 Monte Carlo 2022. Până acum au jucat 5 capi de serie, dintre cei cotaţi în intervalul 9-16.

Sinner, Schwartzman, Carreño Busta, Dimitrov, Davidovich Fokina, Fognini şi Bublik, în timpul partidelor de ieri
Credit Foto: @atp, @tennistv, @espn & @rolexparismasters

Dintre aceştia, 4 au câştigat – Jannik Sinner (12 ATP) [9], Hubert Hurkacz (14) [11], Diego Schwartzman (16) [12] şi Pablo Carreño Busta (19) 13] – doar Nikoloz Basilashivili (20) [15] a ieşit, după ce a abandonat în setul doi al partidei cu Grigor Dimitrov (29), din cauza unor probleme respiratorii [rezultatele în tabloul PDF de mai jos].

De remarcat şi că:

  • Jo-Wilfried Tsonga (254) [WC]care se va retrage din activitate după turneul de la Roland Garros – a jucat ultima lui partidă aici, continuând vechea rivalitate cu alt veteran al circuitului, Marin Cilic (22 ATP, 33 de ani). Croatul a câştigat în două seturi categorice şi palmaresul direct a devenit acum 7-4 în favoarea lui [videoclip cu momentele importante ale partidei, mai jos]

Jo-Wilfried juca aici prima dată la ediţia 2004:

Publicul l-a tratat aşa cum se cuvine şi adversarul a avut cuvinte frumoase la adresa lui:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Tennis TV (@tennistv)

  • Stan Wawrinka (236) [WC] şi-a făcut reintrarea şi în circuitul principal, după ce acum două săptămâni revenea în activitate la ATP Challenger Marbella. Campionul de la Masters 1000 Monte Carlo 2014 [videoclip cu momentele importante ale partidei, mai jos] a fost învins de Alexander Bublik (36), dar după ce elveţianul a avut 1-0 la seturi şi a ratat o minge de break la 4-4 în al doilea. Apoi a salvat 3 mingi de set la 4-5, înainte de a pierde cu 5-7 manşa a doua şi cu 2-6 pe a treia.
    Kazahul a ţinut să epateze din nou – după ce în trecut afirma că joacă doar pentru bani – acum la interviul de pe teren a ţinut să precizeze că urăşte zgura:

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Tennis TV (@tennistv)

Astăzi (marţi) vor intra în turneu doi dintre primii opt capi de serie, care au avut BYE în primul tur (R56). Ambii vor juca partidele din turul 2 (R32), pe arena centrală, Rainier III, unde sesiunea va începe la ora 12.00:

Djokovic şi Tsitsipas, la ziua media

  • Novak Djokovic (1) [1] îl va întâlni în al 3-lea meci – de la ora estimată 15.00 – pe Alejandro Davidovich Fokina (46), care l-a eliminat în primul tur pe americanul Marcos Giron (54) [videoclip cu momentele importante ale partidei, mai jos].
    Palmaresul direct este 2-0 pentru Nole, cu victorii categorice, în optimile Masters 1000 Roma şi în cele ale turneului olimpic, ambele în 2021
  • Stefanos Tsitsipas (5) [3], deţinătorul titlului, va juca în următorul meci – dar cel mai devreme de la ora 16.30 – cu Fabio Fognini (32), campionul din 2019, care în primul tur l-a eliminat în trei seturi pe francezul Arthur Rinderknech (59) [videoclip cu momentele importante ale partidei, mai jos].
    Palmaresul direct este 3-0 pentru Stefanos – cu întâlniri în 2018, ’19, ’21 -, Fabio necâştigând decât un set.

Ordinea de joc – 12.04 – ATP Monte Carlo 2022

Galerie videoclipuri (5): Rezumatul zilei. Ultimul meci al lui Tsonga la Monte Carlo. Reintrarea lui Wawrinka în circuitul principal. Partida câştigată de Fognini



ATP - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Monte Carlo
10 - 17 apr 2022
"Rolex Monte-Carlo Masters"
ATP Masters 1000 - zgură, aer liber
5.415.410 € / 5.802.475 €

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.