Articol actualizat

Novak Djokovic s-a retras de la turneul ATP Masters 1000 Madrid (26 aprilie – 7 mai).
Existau temeri în acest sens, după ce la conferinţa de presă acordată aseară nu a dat un răspuns cert la întrebarea legată de subiectul respectiv:

Înfrângerea este proaspătă, nu am decis încă nimic. Aştept să se aşeze praful şi vom vedea care va fi pasul următor.

Jucătorul sârb mai lipsise în 2015 şi 2021. În 2011, 2016 şi 2019 a fost campion.

Articolul iniţial

Dusan Lajovic, cea mai importantă victorie a carierei, la Novak Djokovic. Statisticile. Ceilalţi cinci capi de serie 1 şi 2 la cele trei turnee ale săptămânii joacă sâmbătă în semifinale

Cinci dintre primii doi capi de serie la cele trei turnee ale săptămânii din circuitul ATP s-au calificat în semifinalele acestora.

Credit foto: @srpskaopen

Singura excepţie a fost la ATP 250 “Srpska Open” de la Banja Luka, unde, în sferturile de finală, sârbul Dusan Lajovic (70 ATP) a obţinut cea mai importantă victorie a carierei, în faţa compatriotului său, Novak Djokovic (1) [1]: 6-4, 7-6(6) în 2h29′, după ce învingătorul a condus cu 4-2 în manşa întâi, a fost egalat, iar în ultimul joc a salvat trei mingi de 5-5 ale lui Djokovic, înainte de a o converti pe prima a lui de set.
În a doua – fără break-uri – Lajovic a rezistat la fel de bine pe final, revenind dintr-o situaţie şi mai grea, de la 3-6 în tie-break cu 5 puncte câştigate la rând, inclusiv cele 3 mingi de set salvate [rezumatul video al partidei, separat, mai jos].

Cheia partidei a stat în rata de conversie a mingilor de break: dacă Dusan a fructificat două din cele 7 oportunităţi pe care şi le-a creat – 29% -, Nole a fructificat doar una din cele 16 ocazii, 6%.
Aceasta este a doua cea mai slabă rată de conversie din carieră, pentru Djokovic, după cea din semifinala Masters 1000 Paris 2018, atunci când rata toate cele 12 oportunităţi pe care şi le crease în partida cu Roger Federer.

Precedenta partidă pierdută de Novak în faţa unui comaptriot fusese cea de la Turneul Final ATP, Londra 2011, atunci când clasat tot pe locul 1 ATP era învins de Janko Tipsarevic (9).
De asemenea, el nu va fi prezent în finală pentru al 3-lea turneu la rând – semifinale la ATP 500 Dubai, optimi la Masters 1000 Monte Carlo – ceea ce i se întâmplă doar pentru a 3-a oară începând cu 2019: Indian Wells – Miami – Monte Carlo, în acel an şi Masters – Dubai – Monte Carlo, în 2021 – 2022 [Credit Info: @JeuSet Maths]

Victoria de ieri a fost prima a lui Dusan Lajovic (clasament maxim: 23 ATP / aprilie 2019, pe 30 iunie va împlini 33 de ani) în faţa unui număr 1 ATP, a 3-a în faţa unui adversar clasat în top 5 ATP – prima [Thiem], a doua [Medvedev] – şi a 7– a în faţa unuia din top 10 [Credit Info: wikipedia. org]:

A jucat două finale în circuitul principal: ATP Masters 1000 Monte Carlopierdută – şi Umag – câştigată -, ambele pe zgură, ambele în 2019.

În semifinale, va întâlni al treilea compatriot la acest turneu [în primul tur trecea de Filip Krajinovic  (74)], pe Miomir Kecmanovic (33) [4]. Aceasta va fi prima lor întâlnire.
Nici semifinaliştii de pe jumătatea inferioară a tabloului nu s-au mai  întâlnit până acum:

Alex Molcan (73) – Andrey Rublev (6) [2]

Jucătorul slovac (clasament maxim: 38 ATP / mai 2022, 25 de ani) va fi prezent în a 4-a semifinală a carierei, prima după cea de la ATP 500 Hamburg (iulie) 2022, iar cel născut la Moscova (clasament maxim: 5 ATP / septembrie 2021, 25 de ani)  în a 3-a a sezonului, palmares: 2-0, pentru finala de la ATP 500 Dubai şi titlul de săptămâna trecută, la ATP Masters 1000 Monte Carlo, deci este în cursul unei serii de 7 victorii.

La ATP 500 “Barcelona Open Banc Sabadell”, Carlos Alcaraz (2) [1] şi Stefanos Tsitsipas (5) [2] au avansat în penultima fază, pe cele două jumătăţi ale tabloului, după victorii în câte două seturi, la fel cum câştigaseră şi primele două întâlniri.
La fel, la  ATP 250 “BMW Open by American Express” de la München, cu menţiunea că doar Holger Rune (7) [1] a câştigat ambele partide (tablou mai restrâns decât la Barcelona) în două seturi, în timp ce Taylor Fritz (10) [2] a pierdut unul în optimi.

Ordinea de joc – 22.04 – ATP Banja Luka 2023

Ordinea de joc – 22.04 – ATP Barcelona 2023

Ordinea de joc – 22.04 – ATP München 2023

ATP - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
@ Madrid
26 apr - 7 mai 2023
"Mutua Madrid Open"
ATP Masters 1000 - zgură, aer liber
7.705.780 € / 8.796.536 €

Galerie videoclipuri (6). Rezumatele zilei de vineri la cele 3 turnee. Separat, cele ale partidelor câştigate de Lajovic, Alcaraz şi Tsitsipas:






LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.