Borna Coric a câştigat primul titlu ATP Masters 1000 al carierei. A redevenit campion în circuitul principal, după mai bine de patru ani şi are câte un turneu câştigat pe fiecare suprafaţă

Am tot vorbit despre Borna Coric în ultima vreme: în luna martie, atunci când câştiga la ATP Masters 1000 Miami prima partidă în circuitul principal, după mai bine de un an şi aminteam de accidentarea la umăr, care i-a frânat progresul jucătorului în vârstă de 25 de ani (împliniţi pe 14 noiembrie), înaintea turneului ATP Challenger “Concordia Iaşi Open”, când evidenţiam titlul pe care îl câştiga în circuitul intermediar – la ATP Challenger Parma (iunie) – apoi în timpul turneului din capitala Moldovei, unde era învins în primul tur de Nicholas Ionel şi, în sfârşit săptămâna trecută, atunci când trecea de Rafael Nadal în turul 2 (R32) al ATP Masters 1000 Cincinnati.

Credit Foto: @atptour.com

Acela avea să rămână şi singurul set pierdut la Cincinnati, deşi în următoarele 4 partide a avut un adversar din top 20 ATP, Roberto Bautista Agut (19) – în optimi, un altul clasat în top 10 ATP, Felix Auger Aliassime (9, săptămâna aceasta pe 8) – în sferturi; un altul clasat săptămâna trecută pe locul 11, dar care astăzi a progresat pe cel mai bun loc al carierei, 9 ATP, Cameron Norrie – în semifinale şi un al patrulea – în finala de aseară [rezumat video, mai jos] – care a revenit astăzi în top 5 şi care va fi angrenat la US Open în lupta pentru locul 1 ATP, Stefanos Tsitsipas, cu care are acum un palmares direct: 2-1. 

Croatul a ajuns astfel la 17 victorii în faţa unor jucători clasaţi în top 10 ATP, dintre care 10 în faţa unora din top 5 şi a câştigat al 3-lea titlu al carierei, primele două: ATP 250 Marrakesh 2017 (zgură) şi ATP 500 Halle 2018 (iarbă).
El mai are în palmares o finală ATP Masters 1000, Shanghai 2018, pe care o pierdea în faţa lui Novak Djokovic.

Poziţionat săptămâna trecută pe locul 152 ATP (la începutul lunii iunie era pe 278) – a fost admis direct pe tabloul principal datorită clasamentului protejat – Borna a devenit cel mai slab clasat jucător care devine campion la un turneu Masters 1000, de la înfiinţarea circuitului, în 1990.

În clasamentul publicat astăzi a înregistrat un progres de 123 de locuri,  se situează pe 29 ATP (maxim: 12 ATP / noiembrie 2018) şi va fi cap de serie la US Open.

ATP - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Cincinnati
15 - 21 aug 2022
"Western & Southern Open"
ATP 1000 - hard, aer liber
$ 6.280.880 / $ 6.971.275

@ Montreal
8 - 14 aug 2022
"National Bank Open Presented by Rogers"
ATP 1000 - hard, aer liber
$ 5.926.545 / $ 6.573.785

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.