A fost publicat calendarul turneelor ATP în 2023 [în format PDF, de la pagina 3 încolo].
Remarcăm dispariţia turneului ATP 250 Sofia, care a fost relocat de către deţinătorul licenţei, în Australia, în paralel cu United Cup – noua competiţie despre care am vorbit mai devreme – comunicatul organizatorilor bulgari:
şi mutarea turneului ATP 250 Belgrad – din luna aprilie – la Banja Luka, în Bosnia Herţegovina.
Altfel, antrenorul lui Taylor Fritz, Michael Russell, a ridicat obiecţii în legătură cu excepţia care-i permite unui campion de Grand Slam, clasat în top 20 ATP să se califice la Turneul Final ATP, chiar dacă nu este poziţionat printre primii 8 jucători ai sezonului.
Aşa cum ştiam, Novak Djokovic îşi asigurase calificarea, odată cu certitudinea că se va clasa în top 20 ATP.
Acum este pe 10 în clasamentul sezonului [clasamentul oficial ATP Race live], iar Taylor Fritz, care a început să gâfâie pe final de sezon, poziţionat pe locul 8 îşi vede calificarea ameninţată.
Şi atunci antrenorul lui, a ridicat problema astfel:
În mod normal sunt de acord cu această regulă, dar anul acesta, fără să o numesc ipocrită, întreb: dacă nu s-au acordat puncte la Wimbledon (în plus au lipsit mulţi jucători importanţi) şi oferi campionului un loc la Torino, cum justifici asta?
Desigur, Nole poate închide gura contestatarilor, obţinând săptămâna viitoare la ATP Masters 1000 Paris un rezultat care să-l ajute să progreseze printre primii 8, dar reducând la absurd, ce şi-ar fi dorit Russell? Să fie amendată regula în sensul: se califică un câştigător de Grand Slam, dar cu excepţia Wimbledon pentru că acolo nu s-au acordat puncte? Ar fi fost desigur ceva stupid. De altfel, el a fost contrazis imediat, inclusiv de altă parte implicată, Craig Boynton, antrenorul lui Hubert Hurkacz (locul 9 în Race):
Nu cred că există vreun dubiu aici. Novak merită să fie 100% acolo, chiar dacă Hubi termină pe 8 şi nu se califică. Noi nu am avut insomnii din cauza acestui subiect.
Rămâne însă o nedreptate mare şi necontestată de nimeni, chiar dacă matematic nu ar fi fost aplicabilă acum: WTA nu are această regulă, ceea ce scoate încă o dată în evidenţă diferenţele mari între două circuite, astfel că Elena Rybakina – campioană la Wimbledon – nu s-ar fi calificat la Turneul Final WTA, chiar dacă s-ar fi clasat între primele 20 ale clasamentului Race.
Până la urmă, a încheiat sezonul pe locul 21 [clasamentul final], dar probabil că altă motivaţie ar fi avut la ultimele turnee dacă regula de la ATP ar fi fost în vigoare şi la WTA.
Aşa că o competiţie mixtă, fie ea şi denumită “United Cup” nu este nici pe departe suficientă pentru mult trâmbiţata – încă din timpul pandemiei – fuziune, care la un moment dat începuse să prindă contur.
Primul pas ar trebui să fie armonizarea celor două regulamente, pentru că nici redenumirea categoriilor nu este completă, turneele WTA 1000 păstrând în continuare punctajele celor WTA Premier Mandatory (1000 de puncte pentru campioană) şi Premier 5 (900 de puncte).
Aici motivul este unul financiar, pentru că la Roma, Cincinnati şi poate Open-ul Canadei (toate foste Premier 5), organizatorii ar trebui să acorde premii egale la WTA cu ATP, ca la Indian Wells, Miami şi Madrid (fost Premier Mandatory).
Aşadar, drumul care a mai rămas este unul lung şi problemele care trebuiesc rezolvate, sunt în majoritatea lor, spinoase.
