Nu rata:

Australian Open 2017: Simona Halep pierde categoric partida din primul tur cu Shelby Rogers! (Galerie Foto, Videoclip)

Două Slideshow-uri a câte 5 imagini

La fel ca în turul 2 la Shenzhen, Simona Halep nu a găsit antidotul în faţa unei jucătoare puternice, decisă să producă surpriza, în turul 1 al Australian Open 2017.
Shelby Rogers şi-a depăşit astăzi cu mult condiţia pe care ne-o arată atât clasamentul ei actual cât şi cel maxim, dar nici Simona nu i-a pus probleme de niciun fel. Fără variaţie în joc, fără surprize de nicun fel pentru adversară, Simona s-a limitat în a returna – la început mai lung, dar apoi din ce în ce mai scurt – expunându-şi jumătatea de teren canonadei foarte precise a lui Rogers. Cu o singură minge de break – nefructificată – jucătoarea noastră nu a putut spera niciun moment la echilibrarea situaţiei în meci.

Să precizăm că Simona a acuzat în permanenţă o jenă în zona genunchiului sau a gambei stângi.
Singurul aspect cât de cât pozitiv este că Simona nu pierde puncte WTA în urma acestei înfrângeri, deoarece şi anul trecut pierdea tot în primul tur.

Început de sezon, în care fractura dintre ce ştie Simona Halep şi ce arată în teren în condiţii de presiune, se adânceşte.

Shelby Rogers (SUA, 57 WTA) Simona Halep (4 WTA) [4] 6-3, 6-1

Partida a durat 1h15′.

Credit Info: ausopen.com

Un videoclip cu momentul trist în care Simona părăseşte terenul. Comentatoarea îi urează succes pentru restul sezonului 2017:

 

Save

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com