Încă nu se cunosc datele exacte de disputare ale primului turneu de Grand Slam al sezonului 2021, Australian Open.

Singurele decizii care au fost luate sunt acelea că turneele juniorilor vor fi amânate. De asemenea, a rămas hotărât că jucătorii nu vor putea sosi înaintea Crăciunului în Australia.

Negocierile dintre Tennis Australia (Federaţia) şi autorităţile statului Victoria ar fi trebuit să se încheie marţi, dar următorul termen dat pentru un anunţ definitiv şi oficial este vineri.
Este cert că turneul – programat iniţial între 18 – 31 ianuarie – se va disputa dar, la fel de sigur, că va fi amânat cu una sau două săptămâni, pentru a da timp jucătorilor să efectueze carantina [tweet, mai jos, cu Todd Woodbridge – legendarul jucător de dublu australian, 16 titluri de Grand Slam la dublu şi 6 la dublu mixt, acum jurnalist la  Nine Network – interpretând pe larg un comunicat al Ministrului Sportului].

Ultima variantă de lucru – neoficială: sursă: Jon Wertheim / Sports Illustrated – ar fi următoarea:

  • 5-7 ianuarie: perioada în care vor sosi jucătorii (ceea ce ar sacrifica ATP Cup), urmată de perioada de carantină (10 sau 14 zile).
    Aceasta se pare că va fi un “soft”, adică jucătorii se vor putea antrena, pentru că în varianta unei carantine “hard” – cu jucătorii închişi în camere – demersul ar deveni inutil, căci i-ar alunga din start pe foarte mulţi dintre ei. John Millman (38 ATP explică):

Nu cred că vreunul dintre jucători ar accepta aşa ceva. Corpul tău este cel care plăteşte nota, adică riscul accidentărilor. Nu poţi creşte de la 0 la 100% pe loc.

  • în săptămâna 25 – 31 ianuarie, calificările turneului de Grand Slam sau turnee din cele două circuite
  • iar luni, 1 februarie, ar urma să înceapă Australian Open, cu tablouri principale normale, de 128 jucători, respectiv jucătoare

Totuşi, sunt greu de înţeles aceste întârzieri în a lua o decizie, când a fost tot timpul din lume, pentru a se bate datele în cuie. Motivaţia pe care o oferă autorităţile statului Victoria este ilogică. Sigur, cinste lor că au stăvilit pandemia, dar a le interzice jucătorilor să vină înainte de Crăciun, pentru a nu aduce cu ei virusul, în condiţiile în care oricum ar fi testaţi la venire şi pe parcursul perioadei de carantinare, pare deja exagerat.
Ce s-ar fi întâmplat dacă pandemia ar fi fost încă activă în Victoria? Acelaşi lucru, evident. Şi atunci nu putea fi stabilit calendarul turneului din timp?

Întrebarea este importantă pentru că această amânare la începutul anului va perturba cu certitudine şi restul sezonului. WTA nu a publicat calendar pentru 2021, ATP, da, dar acesta este deja caduc, atâta timp cât nu se ştie când va începe sezonul.

Mai mult, turneele au început să se agite să-şi impună datele – după modelul Roland Garros 2020 – mizând pe politica faptului împlinit, vezi cazul “Mutua Madrid Open”. Desigur că nici extinderea duratei turneului din capitala Spaniei nu este întâmplătoare, aceasta urmând să reprezinte un atu suplimentar.
Fără doar şi poate, disputarea evenimentelor importante pe durata a două săptămâni este de aplaudat – se pare că şi “Internazionali BNL d’Italia” va urma exemplul – am spus-o şi ieri, dar trebuia să vină o pandemie ca să se ia această decizie, pe care proprietarii turneelor – inclusiv Ion Ţiriac – o solicită de atâta vreme?
Oricum, aceasta este partea bună a lucrurilor. Cea mai puţin bună, este că anumite turnee mici vor fi sacrificate.
O precizare la articolul de ieri, în care nu am evidenţiat explicit – dar desigur, aţi remarcat – că în ce priveşte turneul de la Madrid, doar turneul WTA se va întinde pe durata a două săptămâni, pentru că cel ATP începând duminică va dura tot o săptămână.

Motivul deşi nu a fost enunţat, pare evident: ATP a dorit să protejeze turneele din săptămâna premergătoare. Cum în cazul WTA, am văzut că în 2020 nu a fost îmbulzeală de organizatori dornici de evenimente, cu excepţia cehilor, şi perspectivele sunt pesemne aceleaşi, nu s-a mai ridicat această problemă.

Aşadar, să ne pregătim pentru un cu un sezon fluid – precum reverul lui Wawrinka, vorba unui hâtru, pe reţele – şi să ne bucurăm că totuşi se joacă.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.