Ultima partidă a turului 2 (R64) de pe jumătatea inferioară a tabloului Australian Open 2023 a fost una epocală.

S-a încheiat la ora locală 4.05 AM şi a oferit încă un argument, unul foarte puternic pentru care Andy Murray poate fi considerat un membru al Big 4 alături de Roger Federer, Novak Djokovic şi Rafael Nadal [ordinea este aleatorie].

A durat 5h45′ – cea mai lungă pe care a jucat-o scoţianul  în carieră, precedenta: 5h7′ cu Del Potro, la întâlnirea de Cupa Davis, din 2016 – şi a doua din acest punct de vedere la Australian Open după finala Djokovic – Nadal, din 2012, 5h53′.

El jucase şi marţi o partidă de 4h49′, în care eliminase un cap de serie, – atunci Andy fusese egalat de la 2-0 la seturi, dar găsise resursele pentru a câştiga decisivul. Adversarul de joi a jucat acasă şi era la rândul lui într-o formă bună, semifinale la ATP 250 Adelaide 2, în săptămâna precedentă.

Cu toate acestea, Andy a revenit de la 0-2 la seturi şi 2-5 în al treilea.
La acel scor, el a câştigat două game-uri de serviciu – la 0 şi la 30 – şi de retur – la 30 – şi în două rânduri – la 3-5 şi la 5-5 în tie-break – a trecut cu seninătate peste momentele în care era la două puncte de înfrângere. În setul decisiv nu a avut de apărat nicio minge de break şi a insistat până a convertit-o pe a 8-a a lui.
Nivelul partidei a fost unul foarte ridicat – o sărbătoare a tenisului – la care a contribuit cu certitudine şi adversarul său, cu 9 ani mai tânăr (35 vs. 26).

Scorul a fost:

Andy Murray (66 ATP) – Thanasi Kokkinakis (159) 4-6, 6-7(4), 7-6(5), 6-3, 7-5 Videoclip cu rezumatul partidei, mai jos, dar acest punct concentrează simbolic, întreg meciul, dacă nu şi întreaga sa carieră:

 

Despre implantul lui Andy, la şold, s-a vorbit şi am vorbit mereu, iar el nu numai că joacă în aceste condiţii – caz unic în istorie pentru proba de simplu – dar o face în acest fel – demn de orice superlativ – şi care nu poate decât să inspire alţi jucători, dar şi oamenii obişnuiţi. De la el învăţăm cu toţii cum putem să ne depăşim limitele fizice, dar mai ales pe cele psihice.

Andy conduce în ierarhia partidelor câştigate după 0-2 la seturi, 11 [10 la turnee de Grand Slam + 1 în Cupa Davis], dar doar în Era Open [foto 1 şi 2, Credit: @Tennis MyLife68]:

La doar 8 ore după încheierea partidei, Andy a revenit pe teren pentru a se antrena:

Andy îl va avea ca adversar sâmbătă, în turul 3 (R32) – prima dată când ajunge în această fază la Australian Open după ediţia 2017 (optimi) şi la un turneu major după Wimbledon 2021 –  pe Roberto Bautista Agut (25) [24], cu care se află la egalitate în palmaresul direct: 3-3 [1-3 pe hard, 1-2 pe hard indoor] – Credit Info @atptour.com:

Partida se va disputa pe al 4-lea sfert al tabloului, acela uimitor pentru un turneu de Grand Slam, despre care am vorbit aseară pe larg [situaţia pe tablou mai jos, de asemenea tabloul în format PDF].

Premisele par favorabile pentru Andy, în aceste condiţii, dar nimeni, probabil că nici el, nici echipa lui, nu ştie cât mai poate duce la acest turneu, pentru că acest caz este unul unic în istoria tenisului. În plus, să nu uităm că în orice meci de tenis sunt doi jucători pe teren şi că spaniolul, avertizat de acum, va adopta o tactică în consecinţă.

Dar rezultatul acelui meci, deşi important, pentru că orice tur trecut la un turneu de Grand Slam este o realizare, reprezintă un nou capitol.
Ce a realizat Andy până acum este deja esenţial în istoria tenisului.

Situaţia capilor de serie pe jumătatea inferioară după turul 2 (R64) [tabloul în format PDF, mai jos].
Jucătorii scrişi cu negru – capi de serie – sau cu verde – care au eliminat capi de serie sau au avansat pe culoarele de după eliminarea acestora – se vor întâlni în turul 3 (R32):

Sfertul 3

optimea 1: Rublev (6) [5], Evans (30) [25], Kyrgios (21) [19] Kudla (108) [LL] Humbert (106), Rune (10) [9]

optimea 2: Carreño Busta (15) [14] Bonzi (48), De Minaur (24) [22], Dimitrov (28) [27], Djokovic (5) [4]

Sfertul 4

optimea 1: Fritz (9) [8] Popyrin (113) [WC], Kecmanovic (27) [26] Jarry (154) [Q] Shelton (89), Schwartzman (26) [23] J. J. Wolf (67), Zverev (13) [12] Mmoh (107) [LL]

optimea 2: Berrettini (14) [13] Murray (66), Bautista Agut (25) [24], Davidovich Fokina (32) [30] T. Paul (35), Ruud (3) [2] Brooksby (39)

Vineri se vor disputa partidele turului 3 (R32) de pe jumătatea superioară a tabloului:

Ordinea de joc – 20.01 – Australian Open 2023

@ Melbourne
16 - 29 ian 2023
"Australian Open"
Grand Slam - hard, aer liber
$ 67.350.000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.