Dacă despre primii 4 capi de serie eliminaţi astăzi pe jumătatea inferioară vorbisem azi dimineaţă – Veronika Kudermetova [9], Anett Kontaveit (19) [16], Liudmila Samsonova (20) [18] şi Irina Begu [27] – un al 5-lea a fost eliminat, a 3-a jucătoare clasată în top 10 WTA la această ediţie (prima fusese Daria Kasatkina [8]):

Marketa Vondrousova (86 WTA) – Ons Jabeur (2) [2] 6-1, 5-7, 6-1 în 1h41′, după ce jucătoarea din Tunisia, care avusese probleme şi în primul tur, a intervenit pe tabelă în setul decisiv la 0-5.

Marketa Vondrousova (clasament maxim: 14 WTA / iulie 2019, 23 de ani) a trecut printr-o perioadă foarte dificilă după ce juca finala Roland Garros 2019, la nici 20 de ani împliniţi.
Accidentată la încheietura mânii stângi şi apoi operată, a lipsit 6 luni din circuit – între iulie 2019 şi ianuarie 2020 -, apoi încă 6 luni – între aprilie şi octombrie 2022 – astfel că la sfârşitul acestei perioade, la un moment dat coborâse până pe locul 122 WTA.
Între timp reuşise totuşi să câştige medalia de argint la Jocurile Olimpice la Tokyo 2021, după ce se calificase în optimile Australian Open şi Roland Garros în acelaşi an, iar în 2022 a jucat semifinale la WTA 500 Dubai şi optimi la WTA 1000 Indian Wells

Astăzi, ea a redus din ecartul palmaresului direct cu Jabeur: 2-3, aceasta fiind prima lor întâlnire pe hard şi a obţinut a 5-a victorie a carierei în faţa unei adversare clasate în top 5 WTA, a 7-a în faţa uneia din top 10 [Credit: wikipedia.org]:

Adversară în turul 3 (R32) – acelaşi pe care îl atingea şi anul trecut – îi va fi foarte tânăra ei compatrioată, Linda Fruhvirtova (82 WTA, 17 ani), despre care am tot vorbit în ultimii trei ani.

Ons nu a jucat anul trecut aici, astfel că va acumula 70 de puncte nete.

Situaţia capilor de serie – 7 dintre ei, încă activi, niciunul pe optimea a doua a sfertului 4 – pe jumătatea inferioară după turul 2 (R64) [tabloul în format PDF, mai jos].
Jucătoarele scrise cu negru – capi de serie – sau cu verde – care au eliminat capi de serie sau au avansat pe culoarele de după eliminarea acestora – se vor întâlni în turul 3 (R32):

Sfertul 3

optimea 1: Kasatkina (8) [8] Gracheva (97), Pliskova (31) [30], Shuai Zang (22) [23], Kudermetova (9) [9] Volynets (113) [Q]

optimea 2: Kontaveit (19) [16] Linette (45), Alexandrova (18) [19], Begu (30) [27] Siegemund (158) [SR: 57], Garcia (4) [4]

Sfertul 4

optimea 1: Sabalenka (5) [5], Mertens (32) [26], Trevisan (21) [21] Schmiedlova (105) [Q] Giorgi (70), Bencic (10) [12]

optimea 2: Haddad Maia (14) [14] Parrizas Diaz (75), Samsonova (20)[18] Vekic (64), Kanepi (29) [31] Birrell (167) [WC] Fruhvitova (82), Jabeur (2) [2] Vondrousova (86)

Punctele şi premiile financiare la Australian Open 2023

Sâmbătă se dispută partidele turului 3 (R32) de pe jumătatea superioară a tabloului:

Ordinea de joc – 20.01 – Australian Open 2023

@ Melbourne
16 - 29 ian 2023
"Australian Open"
Grand Slam - hard, aer liber
$ 67.350.000

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.