Djokovic revine pe primul loc. Nadal iese din top 5. Medvedev, din top 10. Shelton şi Lehecka, progrese importante

Novak Djokovic şi-a reluat oficial locul 1 în clasamentul ATP publicat astăzi. Despre această nouă realizare a jucătorului care va împlini 36 de ani pe 22 mai, am vorbit pe larg în cele două articole pe care i le-am dedicat după câştigarea celui de-al 10-lea titlu la Australian Open 2023

Embed from Getty Images
Nole la sesiunea foto de luni, cu Norman Brookes Challenge Cup

El este secondat de fostul lider, Carlos Alcaraz, iar ultima treaptă a podiumului este ocupată de vicecampionul Stefanos Tsitsipas.
Sfertfinalistul Andrey Rublev şi Taylor Fritz au urcat câte un loc, egalându-şi astfel maximele clasamentelor – 5, respectiv 8 ATP – la fel Holger Rune – care se situează acum pe cea mai bună poziţie a carierei, 9 ATP. Şi Hubert Hurkacz – care s-a oprit tot în optimile de finală – a revenit în top 10 ATP, pe ultimul loc al intervalului.

Regrese importante pentru finaliştii ediţei 2022: campionul Rafael Nadalacum doar tur 2 (R64) – a coborât de pe 2 pe 6, iar vicecampionul Daniil Medvedev – acum doar tur 3 (R32) –  a coborât de pe 8, pe 12, pentru prima dată în afara top 10 ATP, din 2 iulie 2019 încoace.

Semifinaliştii ediţiei 2023 sunt în top 20 ATP: Karen Khachanov a avansat de pe ultimul loc al intervalului, pe 13, iar Tommy Paul, se clasează pentru prima dată în interiorul acestuia, după un progres de pe 35, pe 19.

Alt sfertfinalist, Sebastian Korda este astăzi pe cel mai bun loc al carierei – 26 – cât despre ceilalţi doi jucători calificaţi în mod neaşteptat în aceeaşi fază, progresele lor sunt spectaculoase: Jiri Lehecka, de pe 71, pe 39 şi Ben Shelton, de pe 89, pe 44, cea a importantă ascensiune în clasamentul de azi, dintre jucătorii clasaţi în top 250 ATP.

@ Melbourne
16 - 29 ian 2023
"Australian Open"
Grand Slam - hard, aer liber
$ 67.350.000

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.