După ce ATP a publicat zilele trecute calendarul pentru primele 7 săptămâni din 2021, noaptea trecută au venit celelalte confirmări pentru această perioadă.

Trei comunicate au fost emise la intervale scurte: al statului Victoria, al Australian Open şi al WTA:

  • în primul, sunt confirmate datele de disputare ale turneului de Grand Slam (8-21 februarie) şi cele ale perioadei de carantină obligatorie (15-31 ianuarie), se precizează că guvernul statului va colabora cu Tennis Australia pentru a finaliza protocolul sanitar şi sunt repetate pe scurt, restricţiile care fuseseră aflate până acum şi asupra cărora vom reveni.

De asemenea, este anunţată decizia Tennis Australia de a prelungi pentru încă 3 ani parteneriatul cu Melbourne, ca gazdă a turneului de Grand Slam, adică 19 ani de acum încolo.

  • în comunicatul Australian Open sunt dezvăluite cifrele oficiale pentru contribuţia financiară totală: peste 80 de milioane AUD (aproximativ 50 de milioane €), a premiilor financiare totale: 71,5 milioane AUD (44.477.869 €, la nivelul celor de anul trecut) şi a premiului financiar pentru primul tur: 100.000 AUD (62.206 €, anul trecut: 90.000 AUD). De asemenea, sunt anunţate creşteri ale premiilor financiare pentru calificări şi pentru primele tururi ale tabloului principal
  • WTA a publicat calendarul pentru primele 7 săptămâni, fără nicio surpriză faţă de ce se aflase deja neoficial, dar cu precizări suplimentare:
    • în săptămâna 5-11 ianuarie, la Abu Dhabi, un turneu WTA 500 (fosta categorie Premier) cu o contribuţie financiară totală în valoare de 565.530 USD şi tablouri de 64 MDS (principal) / 32 QD (calificări) / 28 MDD (dublu)
    • între 10-13 ianuarie se vor disputa calificările Australian Open la Dubai (cele ale turneului masculin, se dispută la Doha)
    • în săptămâna 1-7 februarie, sunt programate, tot la Melbourne, alte două turnee WTA 500, cu aceeaşi contribuţie financiară, dar cu tablouri 56 M / 16 Q / 28 D.
      Ele vor fi denumite Melbourne 1 şi Melbourne 2, primul fiind cel relocat de la Adelaide. Precizarea este importantă în economia punctelor. Jucătoarelor care au participat la Premier Adelaide 2020 şi vor participa şi la 500 Melbourne 1, li se va lua în considerare doar cel mai bun rezultat.
      Melbourne 2 este un eveniment nou şi nu va fi comparat cu alt eveniment din 2020.
    • în sfârşit, în a doua săptămână a turneului de Grand Slam, jucătoarele eliminate în prima, pot participa la un eveniment WTA 250 (fost International), dotat cu o contribuţie financiară totală de 235.238 USD şi cu tablouri în format 56 M / 16 Q / 28 D 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.