..

[16 aprilie]
“Billie Jean King Cup” 2022. Polonia – România 4-0: Mihaela Buzărnescu / Andreea Mitu, al doilea set câştigat pentru echipa noastră

Ultima partidă a întâlnirii Polonia – România s-a încheiat cu a 4-a victorie a echipei gazdă şi al doilea set adus echipei noastre, după cel câştigat de Irina Begu în primul meci:

Credit Foto: Cristina Huţu / Creative Fortitude pentru FRT

Magdalena Frech (179 WTA la dublu) / Alicja Rosolska (59) – Mihaela Buzărnescu (252) / Andreea Mitu (106) 5-7, 6-3 [10-5] în 1h39′

Andreea Mitu a câştigat unul dintre cele 4 titluri ale carierei în proba de dublu, alături de Alicja Rosolska, la WTA 250 (international) Båstad 2016.

În ştirea de mai devreme am vorbit despre ce urmează şi când pentru cele două echipe.

Credit Foto: Polski Związek Tenisowy

[16 aprilie]
Polonia – România 3-0: Andreea Prisăcariu, nimic de făcut cu Iga Swiatek

În a treia partidă a întâlnirii Polonia – România, liderul ierarhiei WTA a intrat pe teren pentru a doua oară, în timp ce la noi, Irina Begu a fost înlocuită, de o jucătoare care şi-a făcut debutul în competiţia pe echipe.
Oricum, deznodământul meciului a intrat în logica de până acum a întâlnirii:

Credit Foto: Cristina Huţu / Creative Fortitude pentru FRT & Polski Związek Tenisowy

Iga Swiatek (1 WTA) – Andreea Prisăcariu (324) 6-0, 6-0

Partida a durat 47′.
Andreea nu a reuşit să ducă în prelungiri decât ultimul joc al partidei, atunci când după ce a salvat primele două mingi de meci, a avut singura oportunitate din meci de a câştiga un game.
Jucătoarea noastră a câştigat 11 din cele 37 de puncte ale primului set şi 12 din cele 39 disputate în al doilea.

Echipa Poloniei se califică pentru Turneul Final al competiţiei pe echipe, iar echipa României va evolua în Play-Off-ul [Barajul], care se va disputa în luna noiembrie, în aceeaşi perioadă cu Turneul Final. Echipele care vor câştiga în play-off, vor promova în Turul Calificativ al ediţiei 2023, iar cele învinse vor retrograda în Grupa I (Europa / Africa).

[15 aprilie]
Polonia – România 2-0: Mihaela Buzărnescu, reacţie slabă în faţa numărului 1 WTA, Iga Swiatek

În a doua partidă a întâlnirii Polonia – România, prima pe care Iga Swiatek a jucat-o în calitate de lider WTA, jucătoarea poloneză a făcut o demonstraţie de forţă, în faţa Mihaelei Buzărnescu, venită aici, după trei meciuri jucate în acest sezon, toate pierdute în faţa unor jucătoare clasate dincolo de locul 175.
Datele de intrare s-au respectat întocmai pe teren, Iga a fost relaxată, sigură pe ea, şi-a etalat clasa în această a 18-a victorie consecutivă, iar Mihaela, nu a găsit decât foarte rar o replică pe măsură:

Credit Foto: Cristina Huţu / Creative Fortitude pentru FRT & Polski Związek Tenisowy

Iga Swiatek (1 WTA) – Mihaela Buzărnescu (123) 6-1, 6-0

Partida a durat 55′.
În primul set, Mihaela a câştigat 13 din cele 41 de puncte disputate, iar în al doilea, 9 din 34.

[15 aprilie]
Polonia – România 1-0: Irina Begu, doar un set reuşit cu Magda Linette

Imagini de la festivitatea de deschidere a întâlnirii
Credit Foto: Polski Związek Tenisowy

Prima partidă a întâlnirii Polonia – România, care se dispută pe hard, la Radom, s-a încheiat cu victoria reprezentantei gazdelor – Magda Linette – Irina Begu nereuşind decât un set bun, al doilea. În primul şi al treilea ea nu a găsit replica potrivită pentru a echilibra într-o oarecare măsură situaţia pe teren. Părăsită în bună măsură de serviciu – 8 duble greşeli – ea a părut resemnată, uneori chiar apatică:

Credit Foto: Cristina Huţu / Creative Fortitude pentru FRT & Polski Związek Tenisowy

Magda Linette (58 WTA) – Irina Begu (63) 6-1, 4-6, 6-2

Partida a durat 1h54′.
Linette a rupt echilibrul cu un break în jocul 2, iar Irina a ratat două mingi consecutive de re-break la 1-3. Apoi şi-a mai pierdut serviciul o dată.
În prima jumătate a setului doi, datele problemei s-au inversat, românca a fost cea care a câştigat la retur în jocul al doilea. A salvat o minge de break în jocul 5, dar poloneza a reuşit să câştige la primire în al 7-lea. Doar că Irina şi-a revenit la retur în game-ul 10 – după break, nu mai câştigase decât un punct în cele trei game-uri la primire – şi a profitat din plin de o scădere în jocul adversarei, care a comis o serie de greşeli grave.
În setul decisiv, s-a repetat istoria din primul, cu două break-uri în dreptul jucătoarei poloneze, în timp ce singurele două şanse de break ale Irinei au fost cele din ultimul joc, atunci când a salvat şi prima minge de meci.
Irina a câştigat 62 de puncte (40 la serviciu şi 22 la retur), iar Magda, 85 (52 / 33).
Palmaresul direct a devenit 4-1 pentru Linette.

Înapoi la Cuprins

[14 aprilie]
Câteva date despre partidele din prima zi a întâlnirii

Deocamdată vom vorbi doar despre partidele primei zile ale întâlnirii Polonia – România, care se dispută pe hard, în noua sală din Radom, cu o capacitate de 5.000 de locuri (toate biletele au fost vândute) – şi despre jucătoarele implicate, evident – pentru că în cea de-a doua este posibil, şi chiar probabil, să apară modificări:

Credit Foto: Cristina Huţu / Creative Fortitude pentru FRT

Magda Linette (58 WTA) – Irina Begu (63)

Palmares direct: 3-1 [1-1 pe hard], ultima partidă pe care au jucat-o fiind cea câştigată de Irina – 7-6(5), 6-2 – în semifinalele WTA 250 Cleveland (august) 2021.

Magda Linette (clasament maxim: 33 WTA / februarie 2020, 30 de ani) arată o creştere a formei sportive în circuit, pentru că vine aici după ce săptămâna trecută juca în sferturile de finală ale WTA 500 Charleston, după ce în turul 2 elimina o jucătoare din top 20 WTA. [La acelaşi turneu a devenit campioană în proba de dublu].
Totuşi este de precizat că până la Charleston, primul turneu pe zgură disputat anul acesta, nu legase două victorii la niciunul din cele 7 evenimente din 2022, toate pe hard. La singurul pe hard indoor – WTA 500 St. Petersburg – a fost învinsă în primul tur de Aliaksandra Sasnovich (71).

Irina Begu (clasament maxim: 22 WTA / august 2016, 31 de ani) a jucat în optimi – după două victorii – la WTA 500 Charleston, iar în sezonul pe hard, cel mai bun rezultat a fost semifinala în care s-a calificat tocmai pe hard indoor la WTA 500 St. Petersburg, unde a fost oprită, după o partidă echilibrată de Maria Sakkari (7).
În rest, a mai legat două victorii la WTA 250 Melbourne şi WTA 1000 Miami, aici, a eliminat-o pe favorita principală a turneului, Aryna Sabalenka (5).

Credit foto: Polski Związek Tenisowy

Iga Swiatek (1) – Mihaela Buzărnescu (123)

Palmares direct: 0-0

Iga Swiatek (20 de ani) va juca prima partidă în calitate de lider al ierarhiei WTA pe teren propriu. Despre cele 3 turnee WTA 1000 câştigate la rând – urmare a 17 victorii consecutive – am tot vorbit, ultima dată, după cel cucerit la Miami.
Înainte jucase în semifinale consecutive la WTA 500 Adelaide – învinsă de Danielle Collins (30) – şi Australian Open, învinsă de Ashleigh Barty (1). Singurul turneu de anul acesta la care a pierdut mai devreme a fost WTA 500 Dubai, unde a fost eliminată în turul 2 de Jelena Ostapenko (21).

Mihaela Buzărnescu (clasament maxim: 20 WTA / august 2018, 33 de ani) a avut un sezon irelevant: 3 turnee disputate, toate în Australia, la care a pierdut de fiecare dată în primul meci: la Australian Open în prima rundă a calificărilor – la Ysaline Bonaventure (175), pentru ca luna trecută să revină la Antipozi pentru două turnee ITF W60, ambele la Canberra, pierzând la Olivia Gadecki (202) şi Naikhta Bains (338).

Înapoi la Cuprins

[14 aprilie]
A fost efectuată tragerea la sorţi

Ştire în curs de actualizare

A fost efectuată tragerea la sorţi a întâlnirii Polonia – România, din Turul Calificativ (Qualifiers) al Billie Jean King Cup, ediţia 2022:

Vineri, 15.04, de la ora (noastră) 14.00

Magda Linette (58 WTA) – Irina Begu (63)

Iga Swiatek (1) – Mihaela Buzărnescu (123)

Sâmbătă, 16.04 de la ora 12.00

Iga Swiatek (1) – Irina Begu (63)

Magda Linette (58) – Mihaela Buzărnescu (123)

Magdalena Frech (179) / Alicja Rosolska (59) – Andreea Mitu (103) / Andreea Prisăcariu (200)

Imagini din timpul antrenamentelor de la Radom
Credit Foto: Cristina Huţu / Creative Fortitude pentru FRT (România) & Polski Związek Tenisowy (Polonia)

Înapoi la Cuprins

[12 aprilie]
Şirul ghinioanelor continuă. Monica Niculescu are covid. O nouă convocare

O nouă absenţă în echipa României: conform contului de Facebook oficial al FRT, “Romania Billie Jean King Cup Team”, Monica Niculescu – care ajunsese la Radom – a fost confirmată cu covid şi ulterior izolată în hotel, iar în locul ei a fost chemată Andreea Mitu, care săptămâna trecută făcea un turneu bun la ITF W80 Oeiras şi în clasamentul WTA de săptămâna aceasta a înregistrat un progres de 136 de locuri, până pe 597 WTA. În clasamentul de dublu, Andreea ocupă locul 103.
Astfel, din echipa anunţată iniţial pe 18 martie, a rămas doar Irina Begu.

[11 aprilie]
Ultimele modificări în echipa noastră

În continuarea ştirii de ieri, să adăugăm că şi Raluca Olaru, cea care fusese convocată în locul Simonei Halep, va absenta.
Astfel, conform site-ului billiejeankingcup.com, alături de Andreea Prisăcariu a fost chemată şi Mihaela Buzărnescu (123 WTA la simplu / 252 la dublu).

Lotul nostru este format aşadar tot din 4 jucătoare, celelalte două fiind Irina Begu şi Monica Niculescu.


Înapoi la Cuprins

[10 aprilie]
Gabriela Ruse nu mai vine. În locul ei, a fost chemată Andreea Prisăcariu

După cum ştiam, Simona Halep fusese înlocuită de Raluca Olaru în lotul echipei României pentru întâlnirea de “Billie Jean King Cup” din Turul Calificativ [Qualifiers] cu echipa Poloniei, care se va disputa pe 15-16 aprilie la Radom.

Astăzi a anunţat şi Gabriela Ruse (55 WTA) că nu poate veni [postarea ei, mai jos] din cauza problemelor de sănătate pe care le-a avut începând cu luna februarie – covid, pneumonie – care s-au agravat după ce a jucat la Dubai sub tratament cu antibiotice.
La WTA 500 Charleston s-a simţit vlăguită – ceea ce observasem şi noi, urmărindu-i evoluţia – şi în urma consultului medical, a fost diagnosticată cu o inflamare a inimii [miocardită, n.n.] aşa că va trebui să se odihnească în următoarele câteva săptămâni.

În locul ei a fost convocată Andreea Prisăcariu (321 WTA, clasată pe cel mai bun loc al carierei, 22 de ani împliniţi pe 9 februarie) [informaţie care mai are nevoie de confirmarea oficială].

 

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Gabriela Ruse (@gabrielaruse)

 

Andreea a avut un sezon 2021 reuşit, iar anul acesta a jucat în semifinale la ITF W25 Antalya, după calificări.

Înapoi la Cuprins

[30 martie]
A fost anunţată înlocuitoarea Simonei Halep

Aşa cum ştim, Simona Halep nu va participa la întâlnirea de “Billie Jean King Cup” din Turul Calificativ [Qualifiers]. Site-ul competiţiei a anunţat că ea va fi înlocuită de Raluca Olaru (39 WTA la dublu).
De subliniat, că o echipă are dreptul să nominalizeze 5 jucătoare în lot, iar la noi fuseseră nominalizate doar 4, ridicându-se atunci întrebarea de ce nu a fost chemată şi Raluca.
Această situaţie s-a îndreptat acum, dar rămânem tot cu 4, dintre care doar două, cu şanse la simplu: Gabriela Ruse şi Irina Begu, în condiţiile în care rezultatele din această probă ale Monicăi nu au mai fost concludente în ultima vreme – locul 307 WTA.

Înapoi la Cuprins

[18 martie]
Echipele României şi Poloniei pentru întâlnirea din turul calificativ (Qualifiers)

Au fost anunţate echipele României şi Poloniei, care se vor întâlni în Turul Calificativ [Qualifiers] al Billie Jean King Cup, la Radomskie Centrum Sportu din oraşul Radom, pe hard indoor, în perioada 15-16 aprilie.

Credit Foto: @BillieJeanKingCup & Jimmie48 Tennis Photography

România: Simona Halep (26 WTA la simplu / 341 WTA la dublu), Gabriela Ruse (57 / 97), Irina Begu (72 / 52) și Monica Niculescu (311 / 46).

Aceasta va fi prima întâlnire a echipei României cu Horia Tecău, în calitate de căpitan.

Polonia: Iga Swiatek (4 / 31), Magda Linette (62 / 43), Magdalena Frech (88 / 223), Maja Chwalinska (257 / 278), Alicja Rosolska (- / 66)

Căpitan: Dawid Celt (soţul Agnieszkăi Radwanska)

Echipa învingătoare se califică la Turneul Final (Finals) al competiţiei.

România va juca tot în turul calificativ pentru Turneul Final, nu în Grupa Zonală I

Înapoi la Cuprins

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.