Articol actualizat [vezi mai jos]

Ana Bogdan a câştigat astăzi a doua partidă a ei la Oradea şi a treia pentru echipa noastră, astfel că scorul întâlnirii contând pentru play off-ul Turului Calificativ al Turneului Final “Billie Jean King Cup” 2023 a devenit:

ROMÂNIA – UNGARIA 3-0 

Ana Bogdan a adus primul punct echipei noastre
Jaqueline Cristian a câştigat la rândul ei

Echipa României va juca astfel şi în 2023, la fel cum a făcut-o anul acesta, în Turul Calificativ, aflându-se astfel la o întâlnire distanţă de Turneul Final, iar cea a Ungariei va reveni în Grupa I (Europa / Africa).

“Diviziile” competiţiei feminine pe echipe sunt: Turneul Final, Turul Calificativ, Play Off-ul / Barajul pentru Turul Calificativ şi Grupele Zonale I, II şi III, astfel că în noul format nu mai există “Grupa Mondială”, ca în cel vechi (până în 2019, inclusiv).

Credit Foto: frt.ro

Astăzi, Ana a jucat şi mai bine ca în primul meci, cu o adversară schimbată faţă de cea anunţată iniţial, Panna Udvardy, care anul acesta a mai evoluat de trei ori în România – tur 1 la ITF W60 Braşov, finală la WTA 125 Iaşi şi sferturi la WTA 125 Bucureşti – şi care a venit aici după ce jucase două finale pe hard, prima pierdută la ITF W60 Macon, a doua câştigată luna aceasta la ITF W60 Baranquilla

Dacă în finala WTA 125 “BCR Iaşi Open”, Ana pierdea un set în faţa Pannei şi ducea palmaresul direct la 5-0, astăzi jucătoarea noastră a câştigat mult mai clar:

Ana Bogdan (48 WTA) – Panna Udvardy (83) 6-0, 6-2

Partida a durat 1h11′.
În primul set Ana a pierdut doar 10 puncte, 2 la serviciu şi 8 la retur – din cele 36 jucate.
Singura perioadă echilibrată a fost cea de la începutul setului al doilea, în care s-a mers cu serviciul până la 2-2. Dar de acolo, românca a câştigat 4 game-uri la rând, pe cele de serviciu la 15 şi pe cele de retur la avantaje.

În Turul Calificativ vor juca cele 8 echipe învingătoare în play-off-ul de la acest sfârşit de săptămână şi 8 dintre echipele care au jucat la Turneul Final, care se dispută tot săptămâna aceasta [vom reveni].

Întâlnirea s-a încheiat cu scorul:

ROMÂNIA – UNGARIA 4-0,

după ce jucătoarele noastre au câştigat şi meciul de dublu:

Jaqueline Cristian (191 WTA la dublu) / Monica Niculescu (47) – Reka-Luca Jani (181) / Panna Udvardy (71) 5-7, 6-4, [10-4] în 1h44′

Jaqueline şi Monica au jucat pentru a doua oară împreună – prima dată, acum trei săptămâni se calificau în semifinale la WTA 125 Rouen – iar Jani / Udvardy au fost finaliste la WTA 125 Bucureşti şi Iaşi.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.