Belinda şi Viktoria, în timpul partidelor câştigate în semifinale
Credit foto: bratislavaopen.com
Videoclip cu interviul Belindei de după victorie, la sfârşitul ştirii

ACTUALIZARE: finalele au fost amânate pentru luni, 22 iunie, din cauza ploii.

Belinda Bencic nu a mai plecat spre Elveţia, aşa cum era vorba, după ce contribuise la câştigarea titlului de campioană pe echipe a Slovaciei cu Slovan Bratislava.

A rămas în ţara părinţilor ei, iar săptămâna aceasta a participat la “Bratislava Open”, prima etapă a circuitului “Peugeot Tennis Tour by Fortuna”, organizat în Slovacia, care este compus din 5 evenimente, fiecare dintre ele având în program probe de simplu şi dublu, la masculin şi feminin.

La primul turneu, tablourile de simplu sunt de câte 16 jucători / jucătoare, iar cele de dublu de câte 8 echipe, iar premiile financiare sunt de câte 10.000 Euro pentru probele feminine şi cele masculine.

Astăzi – sâmbătă – se vor disputa finalele evenimentului [link către tablourile fiecărei probe]:

Simplu Feminin

 

 

 

 

 

 

Belinda Bencic (8 WTA) – Viktoria Kuzmova (82)

Belinda a câştigat 3 partide în drumul spre finală, pierzând doar câte un joc în fiecare dintre ele: 6-1, 6-0 cu Anna Karolina Schmiedlova (181, clasament maxim: 26 WTA / 2015) – pe care o învinsese foarte greu în campionatul pe echipe – în semifinale;  6-1, 6-0 cu Bianca Behulova (-, 17 ani) – în sferturile de finală şi 6-0, 6-1 cu Yvonna Zuffova (-, 18 ani) – în optimi.

Finala va începe la ora estimată 15.30. Cele două nu s-au întâlnit niciodată până acum. Viktoria Kuzmova (22 de ani) este cea mai bine clasată jucătoare slovacă în ierarhia WTA. Ea are clasamentul maxim: 43 WTA / martie 2019.

 

Dublu Feminin

 

 

 

 

 

Viktoria Kuzmova (29 WTA la dublu) / Katarina Kuzmova (808, 18 ani, sora Viktoriei) – Belinda Bencic (93) / Anika Jaskova (-, 17 ani)

Simplu Masculin

 

 

 

 

 

Alex Molcan (292) – Lukas Klein (306)

Dublu Masculin

 

 

 

 

 

Filip Polasek (8 ATP la dublu) / Igor Zelanay (70) – Lukas Klein (492) / Norbert Gombos (-)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.