Radu Papoe şi Simona Ogescu, favoriţii principali
Galerii foto cu cei 16 jucători promovaţi din calificări, la sfârşitul ştirii
Credit Foto: Marius Gerber si Mihai Sichim (dronă)

După ce săptămâna trecută se disputau la Oradea Campionatele Naţionale Individuale de Vară ale juniorilor U16 (sub 16 ani), a venit acum rândul juniorilor U18 să-şi desemneze campionii naţionali.

La baza Ciric din Iaşi – aceeaşi care va găzdui turneul ATP Challenger “Concord Iaşi Open” în perioada 14-20 septembrie – se dispută săptămâna aceasta Campionatele Naţionale Individuale ale juniorilor  sub 18 ani.

Tablourile principale au fost trase la sorţi, capi de serie 1 pe cel al băieţilor este Radu Mihai Papoe (1493 ATP, 1074 ITF seniori, 286 ITF juniori, n. 28 august 2002), iar pe cel al fetelor, Simona Ogescu (1232 WTA, 708 ITF senioare, 434 ITF junioare, n. 5 octombrie 2002), ambii legitimaţi la CS Dinamo Bucureşti.
Radu ne-a mai dat prilejul să scriem despre el în paginile TENISite.info.

Medaliatul cu bronz de la Campionatele Naţionale U16, Alexandru Coman, a primit un SE [special exempt – excepţie] pentru tabloul principal.

Tabloul de Simplu – Băieţi – CN U18 2020

Tabloul de Simplu – Fete – CN U18 2020

La sfârşitul săptămânii trecute s-au disputat calificările, 8 băieţi şi 8 fete promovând pe tabloul principal.

Aceştia sunt:

Dragoş Cazacu, Eric Verdeş, Nimrod Nemeş, Alexandru Dumitru, Radu Florea, Radu Popovici, Philip Kamara, Ioan Ţeglaş

Bianca Marinescu, Ana Maria Tornean, Maria Ciubotaru, Andreea Lila, Alisa Apostol, Briana Szabo, Bianca Dascălu, Rianna Coreisa

Remarcabilă performanţa lui Dragoş Cazacufinalist la U16 – şi a Mariei Ciubotaru – a câştigat finala pentru locul 3 la U16 – care după ce au obţinut rezultatele respective la Oradea, au venit aici şi au obţinut imediat alte două victorii în calificări.

Tabloul Calificărilor – Băieţi – CN U18 2020

Tabloul Calificărilor – Fete – CN U18 2020

Galerii Foto
Cei 16 jucători calificaţi pe tablourile principale, în ordinea de mai sus

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.