Carla Suárez Navarro anunţa pe 1 septembrie că a fost diagnosticată cu limfomul Hodgkin – un cancer al sistemului limfatic – şi că va începe chimioterapia.

În prealabil ea se retrăsese din seria americană, astfel că ultima partidă pe care a disputat-o în circuit a fost cea din turul 2 al WTA Premier 5 Doha, în luna februarie. După cum vedem în videoclipul de mai jos, Petra era probabil la curent cu problemele de sănătate ale Carlei, după atitudinea pe care a avut-o la sfârşitul partidei:

Carla şi-a început chimioterapia şi a împărtăşit cu fanii ei pe reţelele de socializare, diferite momente din timpul tratamentului, fotografii cu mama, cu fratele ei, cu căţelul Congo sau de la primele exerciţii fizice şi a revenirii pe teren, în compania Sarei Errani [videoclipuri, la sfârşitul articolului].

Zilele trecute a făcut o vizită redacţiei cotidianului “Mundo Deportivo” şi printre altele i-a spus jurnalistului Ángel Rigueira că tratamentul decurge bine, organismul răspunde şi că a intrat în faza decisivă, adică ar mai avea trei şedinţe de chimioterapie, după care urmează să fie luată decizia dacă va mai face radioterapie. Este optimistă, în sensul că această boală, odată vindecată, recăderea este puţin probabilă.

Spune că nu a fost speriată, căci medicii i-au spus că şansele de vindecare sunt ridicate, pentru că boala a fost depistată din timp.
A fost şi puţin furioasă, nu pentru că şi-ar fi pus întrebarea “de ce”, ci “de ce acum”, în sensul că după mai mult de 15 ani – născută pe 3 septembrie 1988, a debutat în circuitul profesionist în septembrie 2002 şi din 2003 a jucat sistematic la senioare – ar fi fost nevoită să-şi încheie astfel parcursul în tenisul de performanţă.

Adaugă că a ajutat-o cariera în tenis, pentru că atunci când a avut dureri, era obişnuită, după ce în timpul activităţii jucase deseori cu ele, fiind accidentată. De asemenea, avea deja inoculată dorinţa de a se autodepăşi, abilitatea de a rămâne calmă în momente critice.

Despre şedinţele de chimioterapie povesteşte că le-a suportat bine. Din cele cinci, doar a doua şi ultima au fost mai dificile, a avut câteva zile greţuri, dar apoi a dus o viaţă normală.

Consideră că victoria în lupta cu cancerul ar fi cea mai importantă a vieţii şi este nerăbdătoare să încheie tratamentul.
La început, medicii i-au spus că nu va putea face sport în timpul tratamentului, nu va putea să joace tenis, să înoate, să facă efort.
Dar a început să meargă la sală, să ridice greutăţi, să-şi recâştige mobilitatea, iar într-o zi s-a gândit că dacă face toate acestea, de ce n-ar putea să joace şi tenis. Iar acum, fără presiune, joacă de două-trei ori pe săptămână şi lucrurile merg bine. La fiecare şedinţă încearcă să ridice puţin nivelul, dar impactul psihic este cel mai important, pentru că tenisul o deconectează, este o plăcere şi ceea ce ştie să facă mai bine.

Îşi propune să mai joace trei-patru turnee înainte de a-şi încheia cariera. Desigur, în a doua parte a sezonului, poate Jocurile Olimpice dacă se va califica – are un clasament protejat 68 WTA – şi desigur, un turneu de Grand Slam.
Nu doreşte să continue activitatea de performanţă dincolo de 2021, deoarece are nevoie de odihnă şi de timp pentru ea.

Încheie prin a se arăta încântată de numărul mesajelor de susţinere pe care le-a primit, inclusiv de la jucătoare de care nu era foarte apropiată.

Carla are un clasament maxim 6 WTA / 29 februarie 2016, a câştigat două titluri – dintre care WTA Premier 5 Doha 2016 – din 11 finale jucate la simplu şi 3 titluri – din 9 finale, la dublu – printre care cea de la Turneul Final WTA Singapore 2015 (/ Garbiñe Muguruza).
La turneele majore – are un palmares victorii-înfrângeri 86-45 – cel mai departe a ajuns în sferturile de finală, de trei ori la Australian Open şi de câte două ori la Roland Garros şi US Open.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.