Nu rata:

Caroline Wozniacki se va retrage din activitate după Australian Open 2020

Caroline Wozniacki (29 de ani) a anunţat pe reţelele de socializare că se va retrage din activitate după Australian Open 2020:

În mesajul postat [la sfârşitul ştirii] fostul lider WTA scrie:

Am jucat tenis profesionist de la 15 ani. De atunci am trăit un prim capitol extraordinar al vieţii mele. Cu 30 de titluri la simplu, numărul 1 WTA timp de 71 de săptămâni, un Turneu Final WTA câştigat, 3 participări la Olimpiadă – am purtat steagul pentru Danemarca – şi titlul de Mare Şlem de la Australian Open 2018, am realizat pe teren tot ce am visat.

Mi-am spus mereu că atunci când alte lucruri vor deveni mai importante decât tenisul, mă voi retrage. În ultimele luni am realizat că sunt lucruri pe care aş vrea să le fac în afara terenului. Să mă căsătoresc cu David a fost unul dintre acestea, să întemeiez o familie alături de el şi să călătoresc prin lume ca să ridic gradul de conştientizare asupra artritei reumatoide sunt altele.

Aşadar, astăzi vă anunţ că după Australian Open mă voi retrage din tenisul profesionist. Decizia nu este legată de starea sănătăţii mele şi nu îmi iau adio, căci intenţionez să împărtăşesc cu voi şi această călătorie!

În sfârşit, doresc să vă mulţumesc din suflet, fanilor, prietenilor, sponsorilor, în mod deosebit tatălui meu, care m-a antrenat, şi întregii mele familii pentru sprijinul vostru pe termen lung. Fără voi n-aş fi putut realiza toate acestea!

 

View this post on Instagram

 

I’ve played professionally since I was 15 years old. In that time I’ve experienced an amazing first chapter of my life. With 30 WTA singles titles, a world #1 ranking for 71 weeks, a WTA Finals victory, 3 Olympics, including carrying the flag for my native Denmark, and winning the 2018 Australian Open Grand slam championship, I’ve accomplished everything I could ever dream of on the court. I’ve always told myself, when the time comes, that there are things away from tennis that I want to do more, then it’s time to be done. In recent months, I’ve realized that there is a lot more in life that I’d like to accomplish off the court. Getting married to David was one of those goals and starting a family with him while continuing to travel the world and helping raise awareness about rheumatoid arthritis (project upcoming) are all passions of mine moving forward. So with that, today I am announcing that I will be retiring from professional tennis after the Australian Open in January. This has nothing to do with my health and this isn’t a goodbye, I look forward to sharing my exciting journey ahead with all of you! Finally, I want to thank with all my heart, the fans, my friends, my sponsors, my team, especially my father as my coach, my husband, and my family for decades of support! Without all of you I could have never have done this!

A post shared by Caroline Wozniacki (@carowozniacki) on

 

 

ComenteazĂ

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Social Media Auto Publish Powered By : XYZScripts.com