Credit Foto: Daniel Kopatsch & Paul Zimmer / daviscup.com

Finala Cupei Davis, ediţia 2019, prima disputată după formatul introdus anul acesta se va disputa astăzi (duminică), cu începere de la ora 17.00 şi va fi:

CANADASPANIA

După ce Canada se calificase ieri în finală, pentru prima dată în istorie, semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului Turneului Final, “Davis Cup by Rakuten Madrid Finals” s-a încheiat cu rezultatul:

SPANIA – MAREA BRITANIE 2-1

Kyle Edmund (69 ATP) – Feliciano López (62) 6-3, 7-6(3)

Partida a durat 1h23′.
Un singur break în toată partida, cel al lui Edmund din jocul 2. Britanicul s-a desprins în tie-break de la 1-1 cu 5 puncte câştigate la rând şi a convertit a 3-a minge de meci. Mai devreme, în setul 2, Kyle – care servea la 4-5 – salvase două mingi de set consecutive, de la 15-40.

Rafael Nadal (1) – Dan Evans (42) 6-4, 6-0

Partida a durat 1h26′.
Echilibrul s-a păstat până la 4 egal, iar de acolo liderul ATP a câştigat toate jocurile.

Rafael Nadal a ajuns la un palmares 28-1 al partidelor disputate la simplu în Cupa Davis, cea pierdută fiind prima pe care o juca, în întâlnirea cu Cehia din 2004.
Cele 28 de victorii consecutive îl poziţionează pe locul 3 în ierarhia la acest capitol.

Feliciano López (55 ATP la dublu) / Rafael Nadal (-) – Jamie Murray (23) / Neal Skupski (31) 7-6(3), 7-6(8)

Partida a durat 2h18′.
Toate jocurile s-au câştigat cu serviciul, 5 dintre ele având nevoie de avantaje.
În tie-break-ul primului set, Spania s-a distanţat de la început – 2-0 – şi apoi şi-a mărit avantajul.
În setul 2, britanicii au ratat mai întâi o minge de set, la primire, pentru ca în tie-break să mai rateze încă trei, la 6-4 şi 7-6. Apoi spaniolii au preluat iniţiativa şi au convertit a doua minge de întâlnire.

Rafael Nadal, care şi-a adus o contribuţie esenţială şi în cele 3 partide dublu pe care le-a jucat şi câştigat aici, are în această probă un maxim al clasamentului 26 ATP / august 2005.
A câştigat 11 turnee în carieră, primul în 2003, ultimul în 2016, cele mai importante fiind: trei ATP Masters 1000 – Monte Carlo 2008 (/ Tommy Robredo), Indian Wells 2010 şi 2012 – şi titlu olimpic, Rio de Janeiro 2016 (ultimele 3 alături de Marc López), după o finală cu Mergea / Tecău.

În Cupa Davis, cele 3 partide de dublu completeză un record absolut, de 31 de partide – simplu şi dublu – câştigate la rând în competiţia pe echipe.

Spania va juca a 10-a finala în Cupa Davis: le-a câştigat pe cele din 2000, 2004, 2008, 2009, 2011 şi a pierdut în 1965, 1967, 2003, 2012.

Ierarhia în funcţie de numărul finalelor disputate: 1. SUA – 61; 2. Australia -47 ; 3. Franţa – 19; 4. Marea Britanie – 18;  5. Suedia -12; 6. Spania – 10

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.