Lui Fernando Verdasco i se acordase o excepţie pentru medicamentul metilfenidat, altfel, aflat pe lista substanţelor interzise. Sub diverse denumiri de firmă acesta este folosit în tratarea tulburării hiperchinetice cu deficit de atenție (ADHD) şi al narcolepsiei (o tulburare de somn cronică). El a făcut public încă de la începutul carierei că suferă de aceasta boală şi, implicit, că foloseşte acest medicament.

Totuşi, condiţia pentru această excepţie era să-şi reînnoiască periodic TUE (therapeutic use exemption – excepţia pentru uz terapeutic).

Ceea ce jucătorul spaniol în vârstă de 39 de ani (125 ATP, fost 7 ATP / aprilie 2009) a omis să facă, astfel că atunci când i s-a descoperit respectiva substanţă în proba de urină – la ATP Challenger Rio de Janeiro, în luna februarie anul acesta, a fost în culpă.

Între timp, WADA (Agenţia Mondială Anti-Doping) i-a reînnoit excepţia.

Jucătorul a acceptat să fie sancţionat (suspendare voluntară), atunci când i s-a adus la cunoştinţă acuzaţia, iar ITIA (Agenţia Internaţională pentru Integritate în Tenis) a acceptat lipsa de intenţie şi a redus suspendarea de la doi ani la două luni, până pe 8 ianuarie 2023 [Decizia].

Astfel, Verdasco poate să-şi continue nestingherit cursa pentru noi recorduri de longevitate (ultima dată jucase la un turneu Challenger, în perioada 7-13 noiembrie).

Legat de acest subiect, Nick Kyrgios nu a ratat ocazia să strecoare una din ironiile lui răutăcioase:

Nu pot spune că sunt surprins.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.