Tara Moore

ACTUALIZARE

ITF tocmai a anunţat că va face eforturi pentru a suplimenta fondul de ajutorare, astfel ca în schema de sprijin să fie incluşi şi jucătorii clasaţi între locurile 500-700.

ŞTIREA INIŢIALĂ

ATP şi WTA au început să distribuie sumele menite să-i ajute pe jucătorii mai slab clasaţi, care au fost afectaţi de întreruperea celor trei circuite din cauza pandemiei.
Fondul de ajutorare de peste 6 milioane USD a fost divizat astfel încât pachetul financiar pe jucător variază, ajungând până la un maxim de 10.400 USD.

Din păcate, această acţiune, în loc să aducă bucurie şi uşurare, a încins spiritele:

  • Cel mai grav este că operaţiunea se desfăşoară în secret, nici cele două organizaţii, nici ITF nu au publicat nimic despre subiect. Şi cum orice se desfăşoară în secret creează suspiciuni, nici această situaţie nu este exceptată. 
  •  Apoi, ATP şi WTA au adoptat criterii diferite care stau la baza împărţirii sumelor. Aşadar, niciun pas în direcţia mult trâmbiţatei fuziuni, care deocamdată rămâne la stadiul declaraţiilor.
  •  În al treilea rând, criteriile sunt complicate. Desigur că trebuie luate în calcul mai multe elemente, dar după eşecul iniţiativei ITF de restructurare a circuitului, unul din motive fiind tocmai sistemul greu de înţeles pentru jucători, darămite pentru fani, ATP şi WTA ar fi trebuit să tragă concluziile şi să pună la punct un algoritm de calcul al sumelor simplu, care să nu solicite prea mult nervii încordaţi în această perioadă.

Pentru cei interesaţi de algoritmul care stă la baza distriburii sumelor, în acest articol este explicat pe larg. Site-ul Open Court precizează că informaţiile sunt obţinute pe surse de la jucători, singura modalitate de a obţine informaţii până acum.

  •  Alt aspect care stârneşte nemulţumiri este acela că dacă inţial se dădea ca certă ajutorarea primilor 700 de jucători din clasamentul de simplu, acum schema acoperă doar primele 500 de locuri.
    Aici, Aleksandra Krunic, membră în Consiliul Jucătoarelor, reprezentantă a celor clasate între locurile 51-100 a spus că “fetele” au avut o reacţie unanimă împotriva ajutării celor clasate între locurile 500 şi 700, cu argumentul mai mult decât fragil că dacă banii vin şi de la turneele de Grand Slam, ar trebui să meargă preponderent către jucătoarele care evoluează acolo [tweet, mai jos].

Rezultatul este acela că în rândul jucătorilor mocneşte o revoltă, primele izbucniri răzbătând deja pe reţelele sociale.
Să o cităm doar pe cea a jucătoarei britanice Tara Moore (447 WTA la simplu, fostă 143) care a postat ieri un text virulent pe un grup al jucătorilor şi pe Instagram Story, în care critică neclaritatea criteriilor şi lipsa de transparenţă, cheamă la un protest – sub forma unei scrisori – împotriva celor şapte organizaţii diriguitoare: ATP, WTA, ITF şi cele patru turnee majore:

Dacă v-aţi săturat să fiţi ţinuţi în întuneric, să nu aveţi un cuvânt de spus şi să fiţi trataţi precum nişte cetăţeni de rangul doi, alăturaţi-vă acestui grup. Trebuie să ne cerem drepturile!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.