Pe Gilles Simon îl citam zilele trecute atunci când se exprima legat de concurenţa potenţială între Roland Garros şi US Open, într-un interviu acordat cotidianului “20 minutes”.

Acolo am preluat doar concluzia lui, adică ipoteza că, din cauza restricţiilor de călătorie, o parte dintre jucători vor merge la şlemul de pe zgură, iar alta, la cel de pe hard.

Contextul în care el a plasat această presupunere este unul mai amplu şi anume că fiecare face ce vrea în circuit şi în loc ca pandemia să unească cele 7 foruri diriguitoare – ATP, WTA, ITF şi cele patru turnee de Grand Slam – lucrurile au rămas la fel, în pofida declaraţiilor repetate legate de fuziune:

Roland Garros a luat această decizie unilaterală [de amânare, n.n.] pentru că i s-a permis să o facă. Restul este un balet ridicol. Ceilalţi vor încerca să se poziţioneze în funcţie de aceste date. US Open doreşte să procedeze în aceeaşi manieră, doar că încă nu ştie cum.
Mutând Roland Garros, Federaţia Franceză nu a dorit să salveze circuitul, ci să salveze turneul, locurile de muncă. Asta e de înţeles, dar problema rămâne că nimeni nu-i poate împiedica să procedeze unilateral.

“Gestul cavaleresc” al turneului  Wimbledon de a renunţa la turneu îl interpretează într-un registru cinic:

Când ai o asigurare pentru pandemie care îţi aduce 140 de milioane e uşor să dai lecţii de morală altora.

În opinia lui problemele sunt vechi. El se referă la fumul care a existat la Australian Open, jucătorii neavând cum să reacţioneze şi exemplifică în continuare:

Dacă ai experţi locali – şi în unele cazuri medici – care îţi spun că iarba de la Wimbledon nu alunecă, că e bine să joci în Australia la 45 de grade şi că la Roland Garros nu e încă întuneric, ce e de făcut?

Gilles oferă şi soluţia, una care coincide cu cea a lui Darren Cahill:

E nevoie de o autoritate supremă care să ia deciziile în asemenea cazuri, după ce a consultat toate părţile implicate.

Aceeaşi revoltă şi-o exprimă jucătorul în vârstă de 35 de ani – clasat acum pe locul 54 ATP (clasament maxim: 6 ATP / 2009) care a câştigat 14 titluri la simplu în carieră, dintre care unul 500 Series – când vine vorba despre colegii mai slab clasaţi:

Realitatea este că nu sunt destui jucători de tenis care să-şi poată câştiga existenţa din acest sport care are încasări de ordinul miliardelor.

Dă exemplul fotbalului, unde o rezervă la o echipă din liga a doua franceză câştigă bine, în timp ce în tenis numărul 1 ia tot, comparativ cu numărul 100, care totuşi este o valoare, dacă ţinem cont de cât de concurenţial este acest sport.
Şi criza a scos la iveală cu cruzime această situaţie: 

E lipsit de importanţă dacă un câştigător de Mare Şlem câştigă 3 sau 4 milioane, oricum ia de 10 ori mai mult de la sponsori. În timp ce numărul 150 care vine singur la Roland Garros ca să joace cu Federer care are 50 de persoane în echipa lui, evident că n-are nicio şansă. Aceştia trebuie să fie plătiţi ca să poată progresa.

În afara criticilor severe aduse celor ce conduc tenisul, Gilles Simon rămâne optimist legat de viitorul acestui sport:

Când se va reveni la normal, oamenii se vor întoarce la tenis. Fără doar şi poate, vor dispărea turnee mici, la fel ca în economia reală, unde micile afaceri vor suferi mai mult. Dar ele vor fi înlocuite de altele. Din acest punct de vedere, pandemia nu va avea niciun efect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.