Jucătorii care au confirmat până acum participarea la Belgrad

Aşa cum aflasem încă de săptămâna trecută, începând cu 15 iunie se va disputa la Belgrad evenimentul “Eastern European Championship”, care va fi găzduit de Academia Tipsarevic.

Până acum au confirmat jucătorii şi jucătoarele din galeriile foto de mai sus – toţi din estul Europei, după cum este şi numele turneului – printre care, Irina Begu (81 WTA) şi Patricia Ţig (85).

Janko Tipsarevic a înfiinţat academia ce-i poartă numele în vara anului 2018. A construit facilitatea de la zero, în centrul Belgradului. Aceasta dispune de 16 terenuri, o sală de forţă, trei piscine disponibile şi pentru public, o pistă de atletism, un teren de baschet, unul pentru fotbal pe plajă.

Janko Tipsarevic (35 de ani) este un jucător care a avut un potenţial important: campion al juniorilor la Australian Open 2001, câştigător a 4 titluri ATP 250 Series, calificat în sferturile de finală ale US Open 2011 şi 2012, două victorii la Novak Djokovic, clasat de fiecare dată pe locul 1 ATP – a ajuns pe locul 8 ATP / aprilie 2012.
Dar a fost măcinat de accidentări extrem de grave – două operaţii pentru a elimina o tumoare benignă la piciorul stâng, care revenise, două operaţii la genunchiul drept pe care îl suprasolicitase tocmai din cauza celeilalte probleme – care l-au împiedicat să se exprime la adevărata lui valoare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.