Pe drumul de întoarcere din Japonia, unde a participat la o serie de 4 turnee ATP Challenger, Filip Jianu (306 ATP – al doilea jucător român din ierarhie) trebuia să facă oricum o escală în Turcia şi cum starea sănătăţii – incompet refăcut după accidentarea la şold – nu i-a permis să joace prea mult în Asia, a profitat de ocazie şi a adăugat programului său un turneu ITF M15 (unde rămăsese înscris) din “Antalya Series” (evenimentul combinat la care Anca Todoni a devenit vicecampioană).
Prilej pentru elevul antrenorilor Andrei Pavel şi Adrian Ungur – 21 de ani împliniţi pe 18 septembrie, clasament maxim: 284 ATP / 15 august anul acesta – nu numai să mai adune câteva meciuri, ci să aplice în partide oficiale, cele învăţate de la antrenorii lui – şi ai lui Nicholas Ionel – în ultima vreme.
Filip, cu trofeul de campion, cucerit astăzi
Filip şi-a făcut bine treaba la Antalya, a câştigat 5 meciuri, nu a pierdut niciun set – niciunul nu a avut nevoie de prelungiri – şi chiar dacă adversarii au fost mult mai slab clasaţi decât el – în ordine pe: 790 ATP, 1078, 1187, 491, 675 [tabloul, mai jos] – obiectivul a fost atins.
S-a simţit bine pe teren, a încheiat turneul puţin obosit, firesc, din cauza lipsei meciurilor.
Acesta a fost al 5-lea titlu al carierei pentru Filip, primele 4 în ordine, la ITF M15 Tabarka (mai) 2019, ITF M25 Piteşti (august) 2019 – cel mai important al carierei -, ITF M15 Heraklion (martie) 2020 şi (noiembrie) 2021, primele două pe zgură, ultimele două, pe hard.
După cel din urmă a avut rezultate promiţătoare în circuitul intermediar, printre care semifinalele în care s-a calificat anul acesta la ATP Challenger Aguascalientes şi San Marino.
Filip a acumulat 15 puncte ATP şi un premiu financiar în valoare de 3.600 USD.