Cele două jucătoare românce promovate din calificările turneului ITF W100+H (premii în valoare de 100.000 USD + ospitalitate) “Al Habtoor Tennis Challenge”, care se dispută la Dubai, au jucat astăzi în primul tur (R32) pe tabloul principal.
Rezultatele lor au fost diferite.

Gabriela Ruse s-a revanşat pentru înfrângerea pe care o suferise anul acesta în faţa marii speranţe a tenisului din Slovenia, campioană la Orange Bowl 2016.
Şi partida de astăzi s-a decis tot în trei seturi – la fel ca cea de la International Palermo – doar că a oferit şi o doză importantă de dramatism în setul 2, căci primul şi decisivul au fost dominate categoric de jucătoarea noastră:

Gabriela Ruse (177 WTA) [Q] – Kaja Juvan (Slovenia, 104) 6-2, 6-7(6), 6-1

Partida a durat 2h43′.
În setul al doilea, primele 6 jocuri s-au câştigat cu serviciul şi următoarele 6 cu returul. La 5-4, aflată la serviciu, Gabi a ratat o minge de meci.
În tie-break, jucătoarea noastră s-a desprins din start: 3-0, 5-2 şi 6-4. A ratat şi aceste două mingi de meci, Juvan reuşind apoi să egaleze situaţia la seturi.
Jucătoarea româncă a depăşit cu brio şocul şi de la 1-1 în decisiv, a câştigat toate jocurile. Avertizată de peripeţiile din setul precedent, Gabi nu a mai pierdut decât două puncte în cele 4 jocuri de serviciu, cărora le-a adăugat două break-uri.

Gabriela acumulează 14 puncte WTA pentru calificarea în optimile de finală – pe care le adaugă celor 6 obţinute în calificări – unde o va întâlni pe învingătoarea din partida Kristina Mladenovic (49) [1] – Magdalena Frech (156) [Q], care se va disputa mai târziu.

În cealaltă partidă:

Danka Kovinic (Muntenegru, 77) – Jaqueline Cristian (167 WTA) [Q] 6-1, 6-3

Partida a durat 1h14′.
Jaqueline şi-a pierdut de câte două ori serviciul în fiecare set şi a ratat în primul 3 mingi de break, una în jocul 5 şi două în al 7-lea.
În setul 2, un singur game s-a jucat la avantaje, ultimul, atunci când jucătoarea noastră – aflată la serviciu – a salvat 3 mingi de meci de la 0-40 şi încă una la prima egalitate.

Ea rămâne cu acumulările cuvenite calificării pe tabloul principal.

*

Ceva mai târziu, cele două jucătoare românce se vor reuni pentru partida din primul tur (R16) al probei de dublu:

Jaqueline Cristian (176 WTA la dublu) / Gabriela Ruse (124) – Arantxa Rus (81) / Rosalie van der Hoek (114) [3]

Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală,
după o victorie categorică, în faţa unui cap de serie

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.