Restanţa de joi, cauzată de ploaie, a fost recuperată de-abia astăzi la turneul ITF W15 (premii în valoare de 15.000 USD), care face parte din “Antalya Series”, zi în care s-au jucat atât partidele sferturilor de finală, cât şi cele din semifinale.

Prilej pentru tânăra noastră jucătoare, Anca Todoni – 18 ani împliniţi pe 10 octombrie – să obţină alte două victorii, tot în câte două seturi, la fel ca primele două

Anca, astăzi la Antalya

În primul meci, ea a eliminat încă un cap de serie la acest turneu – 6-3, 7-5 în 1h28′ cu Valeriia Olianovskaia (Rusia, 736, 21 de ani) [8] – şi s-a calificat în a 3-a semifinală a carierei, la ultimele trei turnee disputate, toate la Antalya. 

Iar în al doilea, a învins o adversară de vârsta ei – 6-1, 6-4 în 1h51′ cu Andrea Obradovic (Serbia, 1182) [JR, loc rezervat junioarelor] – şi s-a calificat astfel în a doua finală din circuitul profesionist, pe prima o câştiga la sfârşitul lunii octombrie.

Anca a câştigat astfel 15 din ultimele 16 partide pe care le-a jucat în circuitul profesionist, o performanţă excelentă, ţinând cont că primul turneu la senioare l-a disputat în noiembrie 2020, iar din aprile până în octombrie, anul acesta, nu participase decât la un singur turneu, pentru că fusese accidentată la umăr.

Calificarea în finală îi aduce jucătoarei noastre 6 puncte WTA – premiul financiar este în valoare de 1.470 USD – datorită cărora şi-a asigurat clasarea pe cel mai bun loc al carierei (maximul vechi: 839 WTA / luna trecută) de luni într-o săptămână, atunci când îi vor fi contabilizate punctele.

Anca va juca duminică – de la ora 9.00 – pentru al doilea titlu al carierei, cu Mayuka Aikawa (540, clasament maxim: 530 WTA / luna trecută, 24 de ani) [3], care în sferturi trecuse de cealaltă jucătoare din România, Anastasia Safta (1234) [WC] – 3-6, 6-3, 3-0,  scor la care românca a abandonat după ce trecuse 1h38′ de la începutul partidei – şi în semifinale de mai bine cotata Sofia Shapatava (Georgia, 493, fostă  186 WTA / 2014 ) [2]: 6-2, 6-4, în 1h21′.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.