Marţi aflasem de pe TENISite.Group efectele devastatoare pe care le avuseseră inundaţiile din Creta – după o ploaie care a durat 24 de ore – asupra bazei, pe care săptămână aceasta se dispută evenimentul combinat ITF W15 & M15 (premii în valoare de 15.000 USD) “17th Lyttos Beach ITF World Tour”, la Heraklion, teoretic pe zgură. 

Jucătorii noştri trimiseseră sau postaseră videoclipuri cu dezastrul de la baza de tenis, iar Petros Tsitsipas – fratele lui Stefanos – a luat lucrurile uşor şi a  postat o serie de clipuri umoristice de la faţa locului [la sfârşitul ştirii].

Sursă Foto: @CorentinDenolly

Dar doar după o zi, turneul ce părea compromis a fost reluat în urma unor eforturi uriaşe ale organizatorilor, care au pompat apa şi au refăcut terenurile.

Petros, pe terenul care poartă numele fratelui său, marţi şi
terenul refăcut, miercuri

Ieri s-a jucat mai întâi pe trei terenuri cu hard, şi apoi pe încă două cu zgură, iar astăzi sunt programate partide pe mult mai multe terenuri.

Cezar şi Karola
Credit foto 1:
Cristina Huţu / Creative Fortitude

În turneul masculin, Cezar Creţu (881 ATP) a câştigat a treia partidă în calificări  şi a promovat pe tabloul principal, unde deocamdată este singurul jucător român prezent, căci partida lui Nicholas Ionel (527) din runda finală este întreruptă.

Cezar juca ultima dată în circuit, la ATP Challenger Iaşi (14-20 septembrie), atunci când obţinea în primul tur, cea mai preţioasă victorie şi cel mai important rezultat al carierei.

În turneul feminin, Karola Bejenaru (1106 WTA) şi Andreea Velcea (1170) s-au calificat ieri pe tabloul principal, unde sunt aşteptate de Alexandra Cadanţu (261) [1], Georgia Crăciun (361) [2], Andreea Roşca (593) [8], Anca Todoni (-) [WC].

Galerie videoclipuri (3)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.