Ascensiunea Andreei Prisăcariu, atât de promiţătoare la un moment dat, fusese întreruptă după despărţirea de antrenorul Alexandru Cojocaru, care survenise la începutul anului trecut.
Cu antrenorul bucureştean alături, jucătoarea care a împlinit 23 de ani pe 9 februarie, câştigase 4 titluri ITF W15 (premii în valoare de 15.000 USD) în intervalul august 2019 – iunie 2021 (primul, al treilea), mai jucase în două finale, dintre care una la nivel ITF W25, la Klosters, obţinuse victorii preţioase şi îşi atinsese cea mai bună poziţionare în clasamentul WTA, locul 304 pe 16 mai 2022.

Dar după sferturile de finală de la ITF W60 Praga (mai) 2022, nu mai obţinuse niciun rezultat semnificativ.

Odată acest parteneriat reluat la începutul acestui sezon, la clubul ARC Pro din Bucureşti, rezultatele Andreei s-au îmbunătăţit substanţial, încă o dovadă că pentru fiecare jucător există antrenorul potrivit, cel cu care are cea mai bună chimie şi care-i poate potenţa cel mai bine calităţile.

După un prim sfert de finală la ITF W25 Monastir în luna ianuarie, a urmat semifinala din săptămâna 20-26 martie la ITF W25 Palmanova, după ce trecuse de calificări.
Pe tabloul principal de acolo a eliminat două jucătoare clasate mai bine decât ea –  în sferturi, pe Ekaterine Gorgodze (250) – înainte de a fi oprită de Jaqueline Cristian (204).

Andreea şi antrenorul ei, cu titlul câştigat ieri

Pentru ca săptămâna trecută, pornită tot din calificări, la turneului ITF W25 “Fortevillage ITF Trophy”, care s-a disputat la Santa Margherita di Pula, tot pe zgură, clasată pe locul 411, să nu se mai oprească decât după ce a câştigat cel mai important titlu al carierei, primul la această categorie.
În drumul spre titlu a învins doar jucătoare mai bine clasate decât ea, primele 4 victorii fiind la adversare de pe locurile 258 [8], 369, 209 [1] şi 360 [rezultatele în tabloul PDF de mai jos].
Iar în finala românească disputată ieri a învins-o pe Miriam Bulgaru (247) [5]: 3-6, 6-2, 6-2 în 2h52′.

Urmare a celor 50 de puncte dobândite pentru victoria de turneu, Andreea va progresa de azi într-o săptămână (atunci când îi vor fi contabilizate punctele) cu aproape 70 de locuri, până în jurul poziţiei 340 [neoficial].

Dar şi pentru Miriam săptămâna aceasta a început bine. Ea a urcat astăzi pe cel mai bun loc al carierei 240 WTA (săptămâna viitoare va urca până în jurul locului 220, urmare a finalei de ieri) – după ce i s-au contabilizat punctele corespunzătoare semifinalei de acum două săptămâni de la alt turneu ITF W25 disputat tot aici – şi a devenit a 8-a jucătoare din România; Andreea este a 13-a: 

Top 10 jucătoare din România în clasamentul de astăzi

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.