Săptămâna aceasta se dispută la baza Olimpia din Braşov, pe zgură, un turneu ITF, puternic raportat cu cele organizate la noi, de categoria W60 (premii în valoare de 60.000 USD).

Partidele turulul 1 (R32) ale “Braşov Open” au început marţi şi până acum, dintre jucătoarele noastre,  s-au calificat în optimile de finală Miriam Bulgaru (443 WTA) – care a învins-o pe mai bine clasata Andreea Roşca (374) – Ioana Roşca (373 WTA), Ilona Ghioroaie (371), Alexandra Igantik (150) [2] şi

Oana, săptămâna trecută la Grado şi ieri, antrenându-se la Braşov

Oana Simion (439), care a învins-o astăzi pe Cristina Dinu (254): 7-5, 6-4 în 2h24′, după  o partidă spectaculoasă şi ca evoluţie a scorului.
Învingătoarea a revenit în primul set de la 1-5, salvând pe parcursul celor 6 jocuri câştigate la rând nu mai puţin de 7 mingi de set: două la 2-5 (aflată la primire), una la 3-5 şi încă patru la 4-5. Pentru ca în setul al doilea, după un schimb de break-uri în jocurile 3 şi 4, Oana să închidă partida la retur. 

Oana Simion (clasament maxim: 380 / 26 iulie 2021, 26 de ani) se califică astfel pentru a doua săptămână la rând în optimile unui turneu de categoria W60, după cel de la Grado, acolo unde obţinea şi cea mai preţioasă victorie a carierei.
Aşadar, jucătoarea noastră traversează o perioadă bună, ţinând cont că înaintea turneului de la Grado, nu avea decât o singură prezenţă în această fază a categoriei W60.
Evoluţia Oanei şi sporul de încredere pe care îl arată pe teren, pe care l-am văzut şi astăzi, pot fi explicate şi prin aceea că a revenit acasă, după ce s-a pregătit o perioadă la Padova, şi de câteva săptămâni îl are antrenor pe Alexandru Cojocaru, cel care i-a fost multă vreme alături Andreei Prisăcariu şi, în orice caz, în perioada ascensiunii acesteia în ierarhia WTA.

La Braşov ea  acumulează deocamdată 8 puncte WTA şi o va întâlni în optimile de finală pe Jesika Maleckova (Cehia, 257, clasament maxim: 191 WTA / , iunie 2016, 27 de ani), care a eliminat în primul tur o fostă membră a top 50 WTA, Viktoria Kuzmova (Slovacia, 189, fostă 43 WTA / martie 2019) [4]: 5-7, 6-2, 6-1.
Oana a mai jucat o dată cu Jesika, atunci când jucătoarea din Cehia câştiga în turul 2 al ITF W25 Antalya 2020: 6-4, 6-3

Tabloul de Simplu ITF W60 Braşov

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.