Chiar dacă trei dintre jucătoarele noastre se calificaseră în semifinalele turneului ITF W60 (premii în valoare de 60.000 USD) “Koper Open”, titlul nu a venit în ţara noastră.
Aceasta pentru că Aliona Bolsova (148 WTA) [7], jucătoarea născută la Chişinău, care reprezintă, începând cu 2013 Spania, a învins-o în semifinale pe Jaqueline Cristian (180) [10] – 6-2, 6-1 în 1h24′ – şi în finala disputată astăzi pe Irina Bara (280): 3-6, 6-2, 4-1, scor la care jucătoarea noastră a abandonat, după 2h de joc.

În semifinale, Irina o învinsese pe Andreea Mitu (789) [Q]: 3-6, 7-5, 6-4 în 2h43′, după ce Andreea condusese în setul al doilea cu 5-3 (şi serviciul) şi fusese – în acel game şi în următorul – în patru rânduri la două puncte de victorie.

Irina şi Aliona, la festivitatea de premiere şi în timpul finalei
Credit Foto: @tenis.slovenija & @
tklukakoper

Aceasta a fost a 21-a finală pe care a jucat-o Irina în circuitul ITF, palmares 9 [3 ITF W25 şi 6 ITF 10k (W15)] – 12 şi prima după aproape doi ani, ITF W100 Bonita Springs, care a fost şi cea mai importantă a carierei, de asemenea pierdută.

În clasamentul de luni, Irina va urca până în jurul locului 235 – progres de aproximativ 45 de locuri -, Andreea, până în jurul locului 584 – progres de peste 200 de locuri – şi Jaqueline, până în jurul locului 168, progres de aproximativ 12 locuri [estimările sunt neoficiale]. 

În schimb, Irina a devenit campioană în proba de dublu, alături de Andreea Mitu. Echipa Irina Bara (141 WTA la dublu) / Andreea Mitu (361) nu a fost cotată printre capii de serie, dar le-a eliminat pe favoritele 3, Amina Anshba (115) / Polina Kudermetova (287) (ambele Rusia) în sferturi şi a învins în finala disputată ieri pe Suzan Lamens (Ţările de Jos, 226) / Kaylah Mcphee (Australia, 528) [rezultatele, în tabloul de mai jos].
Pentru Irina (clasament maxim la dublu: 56 WTA / mai 2019) acesta este al 30-lea titlu în circuitul ITF, dar ea mai are un titlu în circuitul principal – WTA 250 Cluj-Napoca 2021 – şi 5 în circuitul intermediar, iar pentru Andreea (clasament maxim: 69 WTA / octombrie 2016), al doilea al sezonului – primul la ITF W40
Murska Sobota –  al 22-lea în circuitul  ITF. Ea mai fost campioană de 4 ori în circuitul principal şi o dată în cel intermediar.
Împreună, ele au mai devenit campioane la două turnee: ITF W25 Mamaia şi Dobrich 2014.

Tabloul de Dublu – ITF W60 Koper:

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.