De-abia revenită în circuitul principal, după o pauză de jumătate de an, cauzată de severa accidentare la genunchi de la WTA 1000 Doha (20-26 februarie), Jaqueline Cristian a câştigat cel mai important titlu al carierei la ITF W80+H (premii în valoare de 80.000 USD + ospitalitate), care s-a disputat pe hard, în comuna Le Neubourg, din Normandia.
Ea reintrase la US Open, unde Anett Kontaveit (2 WTA) în primul tur a fost o adversară prea tare, după o pauză atât de lungă.
Campioana împreună cu antrenorul Thomas Drouet şi
cu partenerul de viaţă, Radu Chiriac
videoclip, mai jos
Dar săptămâna aceasta, jucătoarea noastră – clasată acum pe locul 87 WTA, cotată cap de serie 1 – a câştigat 5 partide, primele 4 în trei seturi, în faţa unor jucătoare poziţionate pe locurile 210, 429, 145, 111 şi 327.
Jaqueline – 24 de ani împliniţi pe 5 iunie – a cucerit astfel cel mai important titlu al carierei, al 11-lea în circuitul ITF, al 7-lea pe hard [4 pe zgură], 4 de categoria ITF W25, 6 ITF 10k.
În finala disputată astăzi, ea a învins-o pe Magali Kempen (327): 6-4, 6-4 în 1h32′, după ce jucătoarea noastră a câştigat de câte trei ori la retur în fiecare set, dar şi-a pierdut serviciul de câte două ori. A închis ceva mai greu meciul, la a 5-a minge de meci, prima ratată la 5-2 – la retur – şi încă trei, la 5-3.
Cele 130 de puncte WTA acumulate aici – premiul financiar este în valoare de 12.192 USD – îi vor asigura româncei cu un clasament maxim 58 WTA / 31 ianuarie 2022, un progres până pe locul 68.
Înaintea accidentării ocupa locul 71.
Tabloul de Simplu [Credit: itftennis.com]