..

[16 septembrie]

Jaqueline Cristian câştigă a treia partidă în trei seturi şi va juca în semifinale

Se pare că Jaqueline Cristian se reobişnuieşte repede cu circuitul şi, mai ales, cu victoriile, pentru că astăzi a obţinut-o pe a treia la ITF W80+H (premii în valoare de 80.000 USD + ospitalitate), care se dispută pe hard, la Le Neubourg, toate în câte trei seturi, o dovadă că fizic stă bine, dar şi psihicul este bun [vezi desfăşurarea scorului]. 

În partida din sferturile de finală a trecut de o adversară mai bine clasată şi mai experimentată decât primele două:

Jaqueline Cristian (87 WTA) [1] – Ysaline Bonaventure (Belgia, 145) [8] 6-4, 1-6, 6-4 în 1h47′, după ce în primul set a revenit de la 2-4 şi în decisiv de la 0-2.

Jucătoarea noastră, în vârstă de 24 de ani, acumulează deocamdată 48 de puncte WTA – datorită cărora va progresa cu mai bine de 10 locuri în clasament (maxim: 58 WTA / 31 ianuarie 2022) -, un premiu financiar în valoare de 3.580 USD şi o va întâlni în semifinala de pe jumătatea superioară a tabloului pe reprezentanta gazdelor, Harmony Tan (111, clasament maxim: 90 WTA / aprilie 2022, 25 de ani) [4] – care anul acesta se califica pentru prima dată în optimile unui turneu de Grand Slam, la Wimbledon, unde în primul tur trecea de Serena Williams – şi de care jucătoarea noastră a fost învinsă în primele două întâlniri (pe hard) [Credit Info: itftennis.com]:

Turneul era câştigat anul trecut – la prima ediţie – de Mihaela Buzărnescu

Tabloul de Simplu ITF W80+H Le Neubourg [Credit: itftennis.com]:

Înapoi la Cuprins

..

[16 septembrie]

Jaqueline Cristian a reînceput să câştige meciuri. Deocamdată, două, pentru sfertul de finală pe care îl va juca vineri

Revenită în circuit la US Open, după accidentarea gravă la genunchi, suferită în turul 2 al WTA 1000 Doha, în luna februarie, care îi curmase ascensiunea accelerată de la sfârşitul sezonului trecut, Jaqueline Cristian a întâlnit-o în primul tur, prea devreme după întrerupere, pe Anett Kontaveit.

Astfel că şi-a adaptat programul turneelor şi după o perioadă de pregătire la Monte Carlo – reşedinţa antrenorului ei, Thomas Drouet – şi în Franţa, la Beausoleil [foto], săptămâna aceasta participă la turneul ITF W80+H (premii în valoare de 80.000 USD + ospitalitate), care se dispută în oraşul din Normandia, Le Neubourg.

Aici jucătoarea noastră, clasată acum pe locul 87 – clasament maxim: 58 WTA / 31 ianuarie 2022 – a fost cotată cap de serie 1 şi a câştigat primele două partide: 6-2, 2-6, 6-3 în 1h44′ cu Sonay Kartal (Marea Britanie, 210, clasată pe cel mai bun loc al carierei, 20 de ani) şi 4-6, 6-3, 6-1 în 2h3′ cu Marine Partaud (Franţa, 429, fostă 379 WTA, 27 de ani) [Q].  

Ea acumulează deocamdată 24 de puncte WTA, un premiu financiar în valoare de 2.059 USD şi o va întâlni în sferturile de finală – astăzi (vineri), de la ora estimată 15.00 – pe Ysaline Bonaventure (Belgia, 145, clasament maxim: 109 WTA / iulie 2019, 28 de ani) [8].

Tabloul de Simplu ITF W80+H Le Neubourg [Credit itftennis.com]: 

Înapoi la Cuprins

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.