Ştire actualizată

Între timp, ITIA a publicat comunicatul în care anunţă că Majchrzak a fost suspendat provizoriu, după ce a fost testat de trei ori – la ATP 250 Sofia, ATP 500 Tokyo şi ATP 250 Seul – şi de fiecare dată probele au fost pozitive, la două substanţe interzise, pe care Agenţia le precizează.

Ştirea inţială

Kamil Majchrzak a anunţat aseară pe reţelele de socializare [comunicatul, mai jos] că a fost depistat pozitiv la trei controale antidoping din lunile octombrie şi noiembrie. Afirmă că nu ştie cum au ajuns respectivele substanţe în corpul lui, este în stare de şoc şi adaugă că începe cea mai importantă luptă a vieţii, aceea de a-şi demonstra nevinovăţia.

Kamil, într-o fotografie de arhivă

El a luat-o astfel înaintea ITIA [Agenţia pentru Controlul Integrităţii în Tenis], care nu a publicat încă nimic legat de acest caz, ultimul comunicat al Agenţiei fiind despre un arbitru bulgar suspendat pentru că a jucat la pariuri, inclusiv pe o partidă la care a oficiat.

Jucătorul polonez în vârstă de 26 de ani se clasează săptămâna aceasta pe locul 77 ATP (maxim: 75 ATP / februarie 2022) şi are în palmares 4 titluri ATP Challenger, după 9 finale, singura în care s-a calificat anul acesta a câştigat-o la Busan, Coreea de Sud, în faţa lui Radu Albot.
În circuitul principal, cele mai bune rezultate din 2022 au fost semifinala de la ATP 250 Pune (ianuarie) şi sfertul de finală de la ATP 250 Sofia (septembrie).

El era anunţat în lotul Poloniei pentru “United Cup” (al doilea jucător ATP): 

 

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Kamil Majchrzak (@kamilmajchrzakk)

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.