Astăzi (duminică) se dispută finalele celei de-a 51-a ediţii a Turneului Final ATP “Nitto ATP Finals“, ultima care se dispută la Londra.

Finala probei de simplu va începe cel mai devreme la ora 20.00:

Daniil Medvedev (4 ATP) [4]Dominic Thiem (3 ATP) [3] 

Palmares direct: 1-3 [1-2 pe hard, 0-1, outdoor hard]

Credit Info: @atptour.com

Câştigătorii Grupelor “Tokyo 1970” şi “Londra 2020” de anul acesta s-au mai întâlnit şi pe vremea junioratului, la ITF Grad Umag 2011 când Daniil avea 15 ani şi Dominic – proaspăt finalist la Roland Garros, de-abia împlinise 18. A câştigat cel mai vârstnic: 6-2, 6-0.

Daniil îşi aduce aminte:

M-a distrus. Parcă am reuşit un tweener atunci. De fapt, aproape uitasem acea partidă, dar mi-a adus el aminte într-un interviu. Am avut o atitudine dezastruoasă atunci pe teren, cam de 10 ori mai rea decât acum. După meci, Dominic mi-a spus: “Poate o să ai o carieră frumoasă, dar trebuie să fii mai calm.” Pentru că o luasem razna.

Pentru al 6-lea an consecutiv vom avea un campion diferit la Turneul Final (foto1)

Şi pentru al 5-lea an la rând, învingătorul va câştiga pentru prima dată acest eveniment (foto 2).

*

La ora 17.30 va începe finala de dublu:

Jürgen Melzer (Austria, 29) / Édouard Roger-Vasselin (Franţa, 17) [7]Wesley Koolhof (Olanda, 13 ATP la dublu) / Nikola Mektic (Croaţia, 14) [5]

În semifinale:

Koolhof / Mektic – Marcel Granollers (Spania, 11) / Horacio Zeballos (Argentina, 3) [4] 6-4, 6-3

Melzer / Roger-Vasselin – Rajeev Ram (SUA, 12 ATP la dublu) / Joe Salisbury (Marea Britanie, 10) [2] 6-7(4), 6-3, [11-9], după ce învingătorii au salvat o minge de break în super tie-break, la 8-9.

Koolhof / Mektic au câştigat grupa “Mike Bryan”, fiind învinşi doar de echipa Lukasz Kubot / Marcelo Melo.

Interesant este cum s-au calificat cele două echipe din Grupa “Bob Bryan” Zeballos / Granollers erau deja calificaţi după două runde, iar în ultimul meci i-au întâlnit pe Melzer / Roger-Vasselin, care aveau o victorie. În tie-break-ul primului set, Zeballos / Granollers (care erau conduşi cu 1-0) au abandonat,  spaniolul acuzând dureri puternice la coafa rotatorie (umăr).
Dacă Zeballos / Granollers ar fi câştigat măcar un set, favoriţii principali Mate Pavic / Bruno Soares [1] ar fi ajuns în semifinale şi finaliştii de astăzi – Melzer / Roger-Vasselin – ar fi fost eliminaţi. 
Dar şi aşa, jucătorii nu ştiau după meci cine s-a calificat – toate cele trei echipe au încheiat grupa cu 2 victorii – deci hotărâtor a fost setaverajul – căci nu ştiau ce setaveraj se dă pentru victoria prin abandon. Au aflat de la compartimentul tehnic că, firesc, se consideră 2-0 – iar Brunos Soares se pare că n-a fost deloc încântat – din nou, firesc – de modul în care s-a ajuns la acest deznodământ.

Zeballos / Granollers au jucat după abandon în semifinalele de ieri, iar Mate Pavic / Bruno Soares au rămas măcar cu locul 1 în clasamentul Doubles Race la sfârşitul anului, pe care l-ar fi pierdut în favoarea lui Ram / Salisbury, dacă aceştia ar fi câştigat ieri în semifinale.

Wesley Koolhof / Nikola Mektic – care de la anul nu vor mai juca împreună – formează o echipă de la începutul acestui sezon, cele mai bune rezultate: finalele de la US Open, 250 Series Marsilia. Au jucat semifinale la Roland Garros şi 500 Series Hamburg.

Wesley Koolhof (31 de ani, clasat pe cel mai bun loc al carierei din 12 octombrie – cu acest rezultat şi-a asigurat intrarea în top 10) va juca în a 21-a finală a carierei – cele 5 titluri ale carierei sunt câştigate la turnee de categoria 250 Series -, iar Nikola Mektic (31 de ani, clasament maxim: 5 ATP / aprilie 2019), în a 16-a, 3 dintre ele Masters 1000, toate câştigate, cu parteneri diferiţi, Indian Wells 2019, împreună cu adversarul lui de astăzi, Horacio Zeballos.

Melzer / Vasselin (Franţa, 17) [7] joacă împreună – sistematic – de la începutul anului, cele mai bun rezultate fiind titlul de la 500 Series St. Petersburg, finala de la 250 Series Sofiacare le-a şi asigurat calificarea aici, în ultimul moment. Au mai jucat semifinale la Masters 1000 Paris şi Roma, 500 Series Dubai (înaintea întreruperii) şi 250 Series Kitzbühel

Jürgen Melzer (39 de ani, clasament maxim: 6 ATP / septembrie 2010) va juca în 37-a finală a carierei, palmares 17-19. El are în palmares titlurile de la Wimbledon 2010 – după o finală cu Lindstedt / Tecău – şi US Open 2011 (ambele / Philipp Petzschner).
Édouard Roger-Vasselin (34 de ani, clasament maxim: 6 ATP / noiembrie 2014) s-a calificat în a 36-a finală a carierei, palmares 21-14. A fost campion la Roland Garros 2014 şi finalist la Wimbledon 2016 (primele două / Julien Benneteau) şi Wimbledon 2019 (/ Nicoals Mahut).

Ordinea de joc – 22.11 – Turnel Final ATP 2020

18 - 24 ian 2021
Săptămâna aceasta nu se desfășoară nici un turneu

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.