Cele două campioane din circuitul WTA, de săptămâna trecută – ambele finale s-au încheiat după abandonuri [rezultatele, în tablourile PDF de mai jos] – au înregistrat progrese importante în clasamentul WTA publicat astăzi:

Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography

  • chiar dacă cel al campioanei de la WTA 500 Berlin, Ons Jabeur este doar de un loc, ea a urcat pe cel mai bun al carierei – 3 WTA.
    Jucătoarea în vârstă de 27 ani a câştigat în capitala Germaniei al 3-lea titlu al carierei, al doilea pe iarbă după WTA 250 Birmingham 2021 şi al doilea al sezonului, cel dintâi la WTA 1000 Madrid.
    Săptămâna aceasta, Ons este prezentă la WTA 500 Eastbourne, atât în proba de simplu, cât şi în cea de dublu, unde face echipă cu Serena Williams. Legendara jucătoare americană, în vârstă de 40 de ani, va reveni în circuit, după un an, ultima dată evolua la Wimbledon 2021, atunci când abandona în primul tur. Dacă la Eastbourne va participa doar în proba de dublu, la Wimbledon Serena va juca la simplu, fiind beneficiara unuia dintre wild card-uri
  • Beatriz Haddad Maia şi-a îmbunătăţit din nou maximul carierei, după ce a câştigat al doilea titlu în săptămâni consecutive: săptămâna trecută pe cel de la WTA 250 Birmingham, care fusese precedat de cel de la WTA 250 Nottingham. Ea se clasează astăzi pe locul 29 WTA, după ce a început sezonul pe locul 83. 


Acestea sunt şi primele ei titluri din circuitul principal, jucătoarea braziliană aflându-se acum în cursul unei serii de 10 victorii consecutive pe iarbă, suprafaţă pe care este neînvinsă anul acesta.

În ce le priveşte pe jucătoarele noastre, semifinalistele de la WTA 250 Birmingham, Simona Halep – a jucat în a 4-a semifinală a sezonului – şi Sorana Cîrstea – s-a calificat în prima a carierei pe iarbă – au progresat cu unul, respectiv patru locuri.

Top 10 jucătoare din România în clasamentul WTA:

Credit Info: wtatennis.com

WTA - Turneele Săptămânii (rezultate actualizate)
Hover deasupra butonului ”Tablouri”, Click pe tabloul pe care vreți să-l vizualizați
@ Wimbledon
27 iun - 10 iul 2022
"The Championships"
Grand Slam - iarbă, aer liber
£ 35.016.000
Cronicile turneului

@ Eastbourne
19 - 25 iun 2022
"Rothesay International Eastbourne"
WTA 500 - iarbă, aer liber
$ 757.900
Cronicile turneului

@ Bad Homburg
19 - 25 iun 2022
"Bad Homburg Open presented Engel & Völkers"
WTA 250 - iarbă, aer liber
$ 251.750
Cronicile turneului

@ Birmingham
13 - 19 iun 2022
"Rothesay Classic Birmingham"
WTA 250 - iarbă, aer liber
$ 251.750

@ Berlin
13 - 19 iun 2022
"bett1open"
WTA 500 - iarbă, aer liber
$ 757.900

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.