Paul Tetileanu şi-a dedicat antrenoratului în tenis, cei 20 de ani de după absolvirea IEFS Timişoara în 2002.   

A iniţiat în tainele acestui sport promoţii după promoţii de copii. Mulţi au practicat mai târziu acest sport de plăcere, relaxându-se în timpul liber. Alţii au început o carieră la juniori, trecând peste obstacolele pe care le cunoaştem prea bine. Câţiva au început o carieră profesionistă.

Cea mai importantă reuşită a lui Paul Tetileanu este Anca Todoni, pe care a pregătit-o de la 6 ani şi despre care am vorbit deseori în paginile TENISite.info, atât în timpul junioratului, dar şi, mai recent, în cariera profesionistă, începută sub cele mai bune auspicii şi care a bifat prima selecţionare în echipa de Billie Jean King Cup a României.
De un an, Anca se pregăteşte la Bucureşti, dar indiferent cât de sus va ajunge şi de cine va fi pregătită în continuare, primul ei antrenor şi cel alături de care s-a pregătit timp de 11 ani va rămâne întotdeauna Paul Tetileanu.

Dar antrenorul timişorean a făcut recent un pas important şi în altă direcţie. A materializat un proiect la care se gândise încă din timpul facultăţii, pe care l-a început efectiv în urmă cu zece ani şi căruia i s-a dedicat intens în ultimii cinci, găsindu-şi timp pentru scris între orele petrecute pe zgură alături de elevii lui: o carte despre tenis.

Paul Tetileanu (dreapta) a preluat ştafeta de la primul lui antrenor, Doru Bobei.
Fotografie din timpul lansării cărţii, care a avut loc la Timişoara

Dar Primii paşi în tenis” nu este orice carte despre tenis, ci una ieşită din comun. Prima dată iese în evidenţă, calitatea grafică excepţională.
Oricine o răsfoieşte întâia oară, rămâne impresionat de calitatea hârtiei –  dublu cretată 115gr /m2 -, de imaginile şi planşele – toate color – care abundă. Formatul este A4, coperţile sunt cartonate şi buretate.
Iar dacă o întoarce, pe coperta a 4-a poate citi câteva rânduri dedicate acestei cărţi de către Simona Halep şi Horia Tecău, o certificare suplimentară, dacă aceasta mai era necesară.

Cine se opreşte asupra conţinutului, întins pe lungimea a 140 de pagini, rămâne impresionat de multitudinea subiectelor tratate minuţios, care acoperă practic toate aspectele fenomenului.

Cartea începe cu un scurt istoric al jocului de tenis, din secolul XIII până în prezent – un capitol interesant pentru orice iubitor al acestui sport, cu destule informaţii inedite pentru unii sau de readucere în memorie şi fixare pentru alţii – şi continuă cu un istoric al tenisului românesc, unde putem parcurge performanţele importante ale jucătorilor noştri, concentrat dar exhaustiv.

După aceste capitole care introduc cititorul pe deplin în atmosfera sportului alb, aşa cum era numit pe vremuri, pentru că, graţie cărţii lui Paul Tetileanu, tocmai ne-am reîntors în timp, urmează partea propriu-zisă a cărţii sale.

Autorul îşi propune ca acest amplu segment, dezvoltat pe multe pagini şi însoţit de fotografii şi desene să fie:

  • un manual pentru copiii care învaţă să joace tenis, dar şi pentru părinţii care le stau alături
  • un ghid pentru antrenori şi instructori, care deşi au cunoştinţele necesare, îşi pot compara, completa sau chiar confrunta metodele şi ideile cu cele ale autorului
  • şi o lectură educativă, dar deopotrivă pasionantă pentru iubitorii tenisului, care sunt din ce în ce mai mulţi, după rezultatele din ultimii ani ale Simonei Halep şi nu numai

Începând cu criteriile de selecţie ale copiilor, subcapitol în care analizează diferite teze contradictorii, autorul continuă cu prezentarea minuţioasă a accesoriilor necesare practicării tenisului: minge, teren, ca apoi să abordeze pe larg elementele tehnice: priza, acomodarea şi primele exerciţii.

În următorul capitol, antrenorul Paul Tetileanu tratează pe rând, fiecare lovitură din tenis, de la descrierea acesteia până la metodica predării. Fotografiile alese pentru exemplificare sunt cele ale unor jucători care au fost emblematici pentru lovitura respectivă.

În sfârşit, autorul încheie cu un capitol, de asemenea, elaborat în cele mai mici amănunte despre antrenamentul jucătorului de tenis. El tratează laborios pregătirea fizică, cea tehnică şi tactică, pregătirea psihologică şi cea teoretică, pentru a conchide cu procesul de refacere şi cu alimentaţia recomandată jucătorului pentru a-şi maximiza performanţa sportivă.

În concluzie, o carte ce ar trebui să fie prezentă în biblioteca oricărui iubitor al tenisului. Poate fi citită şi din copertă în copertă, dar şi utilizată ca o enciclopedie, atunci când este necesar.

Preţul este rezonabil pentru conţinutul şi condiţiile grafice pe care le oferă, poate fi procurată din librăria Esotera sau comandată on-line.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.