Rafael Nadal, clasat pe locul 2 ATP [clasamentul din 19.12. 2022], a început ieri a 900-a săptămână de când se clasează neîntrerupt în top 10 ATP, record absolut la acest capitol:
* Cele 22 de săptămâni – între 20 martie şi august – răstimp în care clasamentul a fost îngheţat din cauza pandemiei, nu sunt luate în considerare
Pe 18 aprilie 2005, Rafa, care mai avea puţin până să împlinească 19 ani – pe 3 iunie – progresa de pe locul 17 ATP, pe 11 [clasamentul de la acea dată], după ce în săptămâna precedentă câştigase turneul din Master Series [de-abia în 2009, după reformarea categoriilor, a devenit Masters 1000] de la Monte Carlo – 6-3, 6-1, 0-6, 7-5 cu Guillermo Coria (9) [videoclip cu mingea de titlu, mai jos].
Acela era al 4-lea şi cel mai important titlu de până atunci pentru jucătorul născut la Manacor.
Rafa, campion la Monte Carlo şi Barcelona 2005
Credit Foto: @atp
În săptămâna imediat următoare, Rafa a reuşit prima dublă Monte Carlo – Barcelona (pe atunci de categoria Gold, începând cu 2009, ATP 500) – performanţă pe care a mai reuşit-o de 9 ori în carieră: 2006-2009, 2011-2012, 2016-2018 – după ce câştiga finala cu Juan Carlos Ferrero (58, dar fost lider ATP timp de 8 săptămâni în 2003): 6-1, 7-6(4), 6-3 [videoclip cu rezumatul partidei, mai jos].
Acest rezultat îi asigura un progres de 4 locuri în clasamentul din 25 aprilie 2005 şi intrarea pentru prima dată în top 10 ATP, pe care nu l-a mai părăsit până astăzi şi graţie celor 92 de titluri cucerite, dintre care 22 de Grand Slam şi 36 Masters 1000.
Din cele 900 de săptămâni petrecute în top 10 ATP, în 209 (23,2%) a fost lider al ierarhiei, în 8 serii, prima dată pe 18 august 2008, ultima dată pe 2 februarie 2020.
Numărul de săptămâni în care s-a clasat pe celelalte 9 locuri din top 10:
- 382 (42,4%) pe locul 2
- 90 (10%) pe 3
- 70 (7,8%) pe 4
- 81 (9%) pe 5
- 26 (2,9%) pe 6
- 15 (1,7%) pe 7
- 7 (0,8%) pe 8
- 12 (1,3%) pe 9
- 8 (0,9%) pe 10
Să precizăm că Rafa este de-abia al doilea la capitolul săptămâni non-consecutive petrecute în top 10 ATP, după Roger Federer, cu 968.
Dacă luăm în considerare şi tenisul feminin, recordul jucătorului spaniol de 900 de săptămâni este depăşit de Martina Navratilova cu 1.000 de săptămâni neîntrerupte în top 10 WTA.