Barbora Krejcikova a obţinut astăzi cel mai valoros rezultat al carierei: calificarea în prima finală de Grand Slam.

Ea a câştigat a 6-a partidă la Roland Garros 2021, a 11-a consecutivă în circuit, după ce în săptămâna premergătoare turneului major devenise campioană la WTA 250 Strasbourg, la a 3-a finală a carierei, primele două pierdute la WTA 250 Nürnberg 2017 (zgură) şi WTA 1000 Dubai 2021 (hard).

Un nivel mai scăzut decât în prima semifinală – cu multe greşeli de fiecare parte: 58 neprovocate Barbora, 53, Maria – compensat însă cu vârf şi îndesat de dramatismul partidei, care a fost dus la o decizie contestată de arbitraj, la penultima minge de meci. Barbora Krejcikova a avut forţa mentală şi puterea fizică să treacă peste momentul greu în care a avut de salvat o minge de meci şi apoi peste primele 4 mingi de meci ratate, ultima cea despre care vorbeam mai sus.

În semifinala de pe prima jumătate a tabloului:

Credit Foto: Jimmie48 Tennis Photography

Barbora Krejcikova (33 WTA) – Maria Sakkari (18) [17] 7-5, 4-6, 9-7

Partida a durat 3h18′.
Meciul a început cu 3 break-uri, două reuşite de Sakkari, astfel că ea s-a distanţat la 3-1. Dar Krejcikova a câştigat de acolo 4 jocuri la rând, astfel că a servit pentru set la 5-3. Dar jucătoarea din Grecia a egalat-o cu 8 puncte câştigate la rând. Alternanţa a continuat şi cea din Cehia a închis setul pierzând doar un punct în ultimele două game-uri.
Maria a început la fel de bine şi setul al doilea, doar că acum s-a distanţat la 4-0. Nu i-a fost însă uşor să-l câştige pentru că din nou a scăzut nivelul şi Barbora s-a apropiat până la 3-4, dar tot cu un break în urmă. Dar de acolo s-a câştigat cu serviciul, ultimul joc Sakkari câştigându-l după două egalităţi, la a 3-a minge de set.
Maria a început mai bine şi setul al treilea, un break în jocul 3. Părea că îşi va păstra fără probleme acest avantaj până la final, căci serviciul nu-i fusese ameninţat. Mai mult, jucătoarea din Grecia a avut o minge de meci, la primire, pe care a ratat-o. În game-ul următor, Krejcikova a reuşit re-break-ul şi de acolo s-a câştigat cu serviciul, dar cu Barbora servind prima. Ea a valorificat acest avantaj, a jucat excelent la retur şi la 7-6 a ratat trei mingi de meci, pentru ca la 8-7 să o rateze pe a 4-a, la 40-30. Arbitra de linie a strigat out, Barbora a ridicat braţele, dar arbitrul de scaun a venit şi a dictat că mingea a fost bună, fiind contrazis ulterior de hawkeye-ul neoficial. Discuţiile continuă de atunci pe site-uri şi pe Twitter, despre acurateţea sistemului electronic, fiind adusă în discuţie marja de eroare a acestuia.

Dar jucătoarea din Cehia a trecut peste acest moment şi a convertit a 5-a minge de meci.

Ea acumulează deocamdată 1.300 de puncte WTA – datorită cărora va progresa probabil până pe locul 21 (estimare, neoficial) – şi un premiu financiar în valoare de 750.000 €

Aşadar, după ce mai devreme se disputase semifinala de pe jumătatea inferioară a tabloului, finala ediţiei 2021 a turneului va fi:

Barbora Krejcikova (33 WTA) – Anastasia Pavlyuchenkova (32 WTA) [31]

Palmares direct: 0-0

Tablourile Turneelor în Desfășurare
@ Londra / Queen's Club
14 - 20 iun 2021
"cinch Championships"
ATP 500 - gazon, aer liber
€ 1.290.135 / € 1.427.455

@ Halle
14 - 20 iun 2021
"NOVENTI OPEN"
ATP 500 - gazon, aer liber
€ 1.318.605 / € 1.455.925

@ Berlin
14 - 20 iun 2021
"bett1open"
WTA 500 - gazon, aer liber
€ 456.073 / € 456.073

@ Birmingham
14 - 20 iun 2021
"Viking Classic Birmingham"
WTA 250 - gazon, aer liber
235.238 USD / 235.238 USD

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.